Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

BANI.MD Serviciul Vamal se dezice de cumătrul lui Andrei Spînu prins cu mita transnistreană

21 Mai 2025, 18:33
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
21 Mai 2025, 18:33 // Economie //  Realitatea.md

Serviciul Vamal al Republicii Moldova a reacționat oficial la reținerea șefului Biroului Vamal Centru, Iurie Gore, implicat într-un dosar de corupere pasivă investigat de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Bălți. Bani.md scrie că, într-un comunicat emis presei, instituția a anunțat că acordă tot suportul necesar anchetei, în limitele competențelor legale.

„Combaterea corupției și promovarea unei culturi instituționale bazate pe integritate, legalitate și responsabilitate sunt obiective esențiale pentru Serviciul Vamal”, se arată în declarația instituției. Aceasta reiterează angajamentul față de principiul toleranței zero față de orice formă de corupție și subliniază că faptele imputate angajatului nu reflectă valorile și standardele instituției.

Serviciul Vamal a mai informat că a demarat măsurile administrative necesare și că va continua să coopereze deschis cu organele de anchetă pentru clarificarea completă a circumstanțelor.

În același timp, autoritatea reamintește că „orice persoană vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legislației în vigoare, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive”.

Amintim că, potrivit anchetei CNA, șeful Biroului Vamal Centru și un broker vamal ar fi primit în mai multe tranșe suma de peste 40.000 de dolari pentru a favoriza trecerea mărfurilor peste frontieră, inclusiv pentru segmentul transnistrean, și pentru a omite sancționarea unor nereguli repetate. Informația privind identitatea funcționarului reținut a fost publicată inițial de portalul Pulsmedia.md. Potrivit bloggerului Eugen Luchianiuc, acesta ar fi cumătrul fostului ministru al Infrastructurii Andrei Spînu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 17:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
12 Nov. 2026, 17:28 // Slider //  Realitatea.md

Finanțarea predictibilă a serviciilor publice, politicile bazate pe dovezi științifice, parteneriatele de lungă durată și integrarea serviciilor medicale și sociale sunt cele patru direcții prioritare evidențiate în documentul de poziție „From Project Results to Sustainable Public Systems”, publicat de Institutul Elvețian de Sănătate Publică și Boli Tropicale (Swiss TPH).

Documentul reflectă principalele rezultate și concluzii ale evenimentului aniversar din 27 octombrie 2026, care a reunit reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor partenere din Republica Moldova, Elveția și România, pentru a marca 20 de ani de cooperare și a discuta despre durabilitatea rezultatelor și perspectivele colaborării viitoare.

În cele două decenii, cooperarea Swiss TPH a contribuit la consolidarea sistemelor de sănătate și de protecție socială, dezvoltarea competențelor profesionale și integrarea unor practici și mecanisme de colaborare în activitatea instituțiilor.

Printre rezultatele evidențiate în document se numără reducerea mortalității infantile cu 29% în perioada 2006–2020, creșterea supraviețuirii copiilor născuți prematur și extinderea accesului la servicii de sănătate prietenoase tinerilor, de la mai puțin de 5% în 2011 la 25% în 2020. În prezent, 92% dintre instituțiile de asistență medicală primară aplică protocoalele OMS PEN pentru gestionarea bolilor netransmisibile.

Aceste rezultate ilustrează valoarea cooperării pe termen lung și a investițiilor în instituții, profesioniști și servicii adaptate nevoilor populației.

Pornind de la rezultatele obținute și de la provocările actuale ale Republicii Moldova, documentul evidențiază următoarele direcții prioritare:

  • Finanțare predictibilă pentru servicii publice de calitate, care să permită instituțiilor și autorităților locale să asigure continuitatea serviciilor și accesul echitabil al populației.
  • Politici și intervenții bazate pe dovezi, prin utilizarea datelor, evaluarea rezultatelor și consolidarea colaborării cu universitățile și instituțiile de cercetare.
  • Parteneriate de încredere și cooperare pe termen lung, bazate pe responsabilitate comună, transfer de cunoștințe și asumarea rezultatelor de către instituțiile naționale și locale.
  • Servicii medicale și sociale integrate, orientate spre prevenție, continuitatea îngrijirii și nevoile persoanelor vulnerabile, pentru comunități mai reziliente.

Aceste direcții se regăsesc în activitatea Proiectului moldo-elvețian „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”, implementat de Swiss TPH în parteneriat cu autoritățile naționale și locale.

În domeniul asistenței medicale primare, proiectul a sprijinit aplicarea protocoalelor OMS PEN 1 „Prevenirea atacului de cord, accidentului vascular cerebral și bolilor renale prin intermediul managementului integrat al diabetului zaharat și al hipertensiunii arteriale” și PEN nr. 2 „Educația pentru sănătate și consilierea cu privire la conduita sănătoasă”.

Totodată, proiectul a contribuit la consolidarea capacităților instituționale ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică pentru prevenirea și controlul bolilor netransmisibile, la dezvoltarea capacităților autorităților publice locale de a mobiliza comunitățile pentru promovarea sănătății, precum și la dezvoltarea asistenței medicale și sociale integrate la nivel comunitar, prin colaborarea dintre sistemul de sănătate și cel de asistență socială.

În etapa finală de implementare, accentul este pus pe integrarea rezultatelor în politicile publice, planurile și practicile instituționale, astfel încât beneficiile pentru populație să poată fi menținute și dezvoltate pe termen lung.

Documentul de poziție reafirmă angajamentul Swiss TPH de a continua cooperarea în sprijinul reformelor Republicii Moldova și al parcursului său de integrare europeană.

Durabilitatea înseamnă nu doar ceea ce am realizat împreună, ci și capacitatea instituțiilor și comunităților de a continua și dezvolta aceste rezultate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Consultați documentul integral „From Project Results to Sustainable Public Systems” pe site-ul oficial Swiss TPH: https://www.swisstph.ch/fileadmin/user_upload/SwissTPH/Documents/Projects/Position_paper_Moldova.pdf