Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Banii s-au mutat pe card! Tranzacții de peste 53 de miliarde de lei prin POS-uri și online

05 Mai 2026, 11:47
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
05 Mai 2026, 11:47 // Economie //  Realitatea.md

Numărul total al operațiunilor efectuate cu carduri emise în Republica Moldova a ajuns la 88,9 milioane, dintre care 81,8 milioane reprezintă plăți fără numerar. Majoritatea tranzacțiilor au fost realizate cu carduri de debit peste 80,5 milioane, în timp ce cardurile de credit au generat circa 1,2 milioane de operațiuni, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.

Ca valoare, plățile fără numerar au însumat 28,87 miliarde de lei, fiind dominate de cardurile de debit, cu peste 28,2 miliarde de lei. Retragerile de numerar rămân însă consistente, cu 24,7 miliarde de lei, ceea ce indică faptul că numerarul continuă să joace un rol important în economie, transmite Bani.md.

În total, valoarea tuturor operațiunilor efectuate cu carduri emise în Republica Moldova a depășit 53,5 miliarde de lei.

Datele arată și o creștere a plăților online și la distanță. Tranzacțiile fără prezența fizică a cardului au generat peste 12,2 miliarde de lei, dintre care 4,8 miliarde prin e-commerce și 7,36 miliarde prin instrumente de plată electronice cu acces la distanță (IPAD).

Pe de altă parte, cardurile emise în străinătate au fost utilizate în Republica Moldova pentru aproape 8,8 milioane de operațiuni, în valoare totală de 5,86 miliarde de lei, majoritatea fiind plăți fără numerar.

În funcție de sisteme, cardurile MasterCard domină ca valoare a tranzacțiilor, urmate de Visa, în timp ce American Express are o pondere nesemnificativă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 14:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
10 Nov. 2026, 14:27 // Slider //  Daniela Baranovschi

Prețul petrolului a continuat marți tendința de scădere începută luni, cotația barilului de țiței Brent coborând sub pragul de 90 de dolari pentru prima dată din august, după ce președintele american Donald Trump a minimalizat necesitatea unor noi acțiuni militare împotriva Iranului „în acest moment”, atenuând astfel temerile privind perturbări de durată ale aprovizionării din Orientul Mijlociu.

Deși o reluare a atacurilor împotriva Iranului este „improbabilă”, Statele Unite rămân „gata să intervină”, a insistat președintele american pentru Truth Social după întâlnirea sa cu prim-ministrul qatarez Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, transmite Agerpres.

„Probabilitatea unei noi escaladări militare a scăzut, dar există în continuare puține dovezi concrete că un acord de pace este semnificativ mai aproape”, spune Arne Lohmann Rasmussen, analist la Global Risk Management.

Totuși, acest lucru este suficient pentru a provoca o scădere considerabilă a prețurilor petrolului, deoarece fluxurile de petrol din Golf, în special prin rutele care ocolesc Strâmtoarea Ormuz, sunt „aproape de nivelurile de dinainte de război”, potrivit analiștilor de la ING.

După ce marți dimineața a coborât până la 89,66 dolari, în jurul orei 09:25 GMT barilul de țiței Brent din Marea Nordului, cu livrare în ianuarie, era cotat la 90,48 dolari, în scădere cu 2,26% față de ultima cotație de luni seara. Echivalentul american, țițeiul West Texas Intermediate, cu livrare în decembrie, a scăzut cu 2,08%, până la 85,04 dolari pe baril.

Prețul țițeiului Brent s-a redus cu aproximativ 22% față de nivelul de 118 dolari per baril, atins pe 30 octombrie, pe măsură ce s-au diminuat îngrijorările că Trump ar putea intensifica atacurile asupra Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA. Cu toate acestea, persistă îngrijorări legate de posibile perturbări ale transportului maritim.

Într-un scenariu în care nu se schimbă nimic, cu tensiuni ocazionale între SUA și Iran, dar fără perturbări semnificative sau prelungite, analiștii ING prognozează un preț mediu de aproximativ 77 de dolari pe baril pentru 2027.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!