În anii 1946–1947, pe teritoriul actual al Republicii Moldova s-a produs una dintre cele mai mari tragedii umanitare ale secolului XX. Nu a fost doar secetă… Nu a fost doar lipsă de ploaie… A fost o foamete agravată de decizii politice.

Datele statistice spune că foametea organizată a luat viața a peste 5 la sută din populația țării noastre. După ce satele au fost golite de grâne în urma campaniilor de colectare forțată, cunoscute în memoria colectivă drept „măturarea podurilor”, țăranilor nu li s-a permis să păstreze nimic. Totul era confiscat pentru a satisface cote impuse, de multe ori imposibil de realizat, chiar și în condiții normale. Într-o perioadă de secetă severă, aceste decizii au devenit condamnări la moarte.

În doar câteva luni, peste 123 de mii de persoane și-au pierdut viața pentru că nu aveau ce mânca, dar și de bolile provocate de subnutriție.În spatele acestor cifre sunt destine frânte, familii distruse și sate întregi marcate pentru generații.

Cei mai afectați au fost copiii. Slăbiți de foame, lipsiți de îngrijire și hrană, aproape 200 de mii au fost înregistrați oficial cu distrofie. În spitale, acolo unde ar fi trebuit să existe speranță, moartea devenise o prezență constantă. Pentru mulți, copilăria nu a mai însemnat joc sau visuri, ci lupta zilnică pentru supraviețuire, pentru o bucată de pâine…

În primăvara anului 1946, femeile au ieșit în stradă. Nu protestau din motive politice, ci dintr-o nevoie elementară de a-și salva familiile. Au fost însă întâmpinate cu represiuni: arestări, condamnări și acuzații de „activitate antisovietică”. Unii au încercat să fugă, să treacă Prutul în speranța că vor găsi hrană și salvare. Mulți dintre ei nu au mai ajuns niciodată la destinație. Au fost împușcați fără judecată, pe loc.
Foametea a împins oamenii dincolo de limitele umane. În arhive au fost documentate cel puțin 153 de cazuri de canibalism – mărturii cutremurătoare despre disperarea absolută în fața morții iminente.

Ironia tragică a acelor vremuri a fost că, în timp ce majoritatea populației murea de foame, elitele aveau acces la cantine speciale și magazine închise publicului. În același timp, oamenii flămânzi erau obligați să contribuie la așa-numitele „împrumuturi de stat”, cedând și puținul pe care îl mai aveau.

Foametea din 1946–1947 nu este doar un episod istoric. Este o rană adâncă în memoria colectivă. Este o lecție despre suferință, nedreptate și rezistență. Să nu uităm…

#Basarabia #foamete #foametea 1946–1947

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.