Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Batrîncea și Dodon, candidații PSRM la șefia Chișinăului. Consiliul Republican se întrunește în ședință pentru a decide

27 Iun. 2023, 20:46
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Iun. 2023, 20:46 // Actualitate //  Realitatea.md

Lilian Carp n-are șanse să câștige primăria Chișinău pentru că a făcut parte din echipa fostului primar Chirtoacă, iar Ion Ceban nu va fi susținut de PSRM pentru că nici măcar n-a spus „mulțumesc” colegilor socialiști pentru sprijinul acordat. Declarațiile au fost făcute de vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, în timpul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV. Batrîncea spune că pentru funcția de primar general al Chișinăului PSRM examinează candidatura sa și pe cea a lui Igor Dodon. Decizia finală va fi luată în timpul ședinței Consiliului Republican, care va avea loc pe 7 sau 8 iulie.

„Sunt examinați doi candidați, Igor Dodon și eu, suntem încă în discuții. Înțelegem că în următoarele săptămâni candidatul trebuie deja numit. În perioada 7-8 iulie va avea loc ședința Consiliului Republican ca să ne consultăm cu colegii și deja vom fi mai aproape de această decizie”, a spus Vlad Batrîncea în timpul emisiunii „Rezoomat”.

Batrîncea n-a ezitat să vină cu acuzații la adresa potențialului său contracandidat, Lilian Carp, menționând că perioada în care Carp a fost parte a echipei lui Dorin Chirtoacă, a fost una nefastă pentru Chișinău.

„Candidatul PAS, Lilian Carp, a condus deja cabinetul lui Dorin Chirtoacă. Acest personaj, Dorin Chirtoacă, a fost o mare greșeală. Capitala a fost furată de pământuri, proprietăți. Unele companii apropiate Partidului Liberal au monopolizat piața publicitară și piața de construcții. Multe probleme erau. De la câini până la evacuarea deșeurilor. Cred că cei din trecut nu mai au șanse. Nu cred în șansele PAS, mai ales că oamenii au înțeles deja că au fost folosiți în campaniile precedente”, a mai spus vicepreședintele Parlamentului.

De asemenea, Batrîncea spune că formațiunea sa nu-l va susține pe Ion Ceban, pe care-l acuză de atacuri la adresa PSRM în perioade complicate pentru socialiști.

„Relația noastră cu Ceban e mai complicată. Noi am fost cei care l-am promovat. Ion Ceban a demonstrat că este lipsit de anumite caracteristici etico-morale. În perioada de criză pentru PSRM, când PSRM a fost atacat la greu de guvernare, el a decis să-și lanseze proiect politic, deși a promis că va fi independent. Chiar și în politică, chiar și în Republica Moldova, omul trebuie să fie capabil să spună cuvântul mulțumesc”, a mai spus Vlad Batrîncea.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 12:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
11 Nov. 2026, 12:14 // Slider //  Daniela Baranovschi

O nouă tentativă de fraudă informatică vizează contribuabilii din Republica Moldova. Mai multe persoane au primit e-mailuri false, expediate în numele Serviciului Fiscal de Stat (SFS), prin care sunt informate despre presupuse reguli actualizate privind verificarea dărilor de seamă fiscale. Instituția avertizează că documentele anexate pot fi periculoase și le recomandă cetățenilor să nu le deschidă.

Mesajele au subiectul „Transmiterea regulilor actualizate privind verificarea dărilor de seamă fiscale” și sunt expediate de la adresa no-reply@sfc.md, care nu aparține SFS.

Reprezentanții instituției precizează că nu au transmis astfel de notificări, iar documentele anexate nu sunt acte oficiale.

„Acestea constituie o tentativă de inducere în eroare a destinatarilor și pot urmări compromiterea dispozitivelor sau obținerea neautorizată a unor date”, avertizează instituția.

Contribuabilii sunt îndemnați să nu deschidă fișierele anexate, să nu acceseze linkurile din mesaje și să nu introducă parole sau alte date personale pentru vizualizarea documentelor. De asemenea, aceștia sunt sfătuiți să verifice cu atenție adresa expeditorului și să nu retransmită mesajele.

Persoanele care primesc astfel de e-mailuri sunt rugate să le ignore și să informeze SFS sau organele de drept. Informațiile oficiale pot fi verificate pe pagina www.sfs.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!