Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

VIDEO Belarusul anunţă că Rusia îi livrează armament nuclear. Lukaşnko: Transferul încărcăturilor nucleare a început

26 Mai 2023, 06:36
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
26 Mai 2023, 06:36 // În Lume //  Redacția Realitatea

Rusia îşi pune ameninţările în practică şi a început să livreze ogive nucleare Belarusului, care se învecinează cu Uniunea Europeană (UE), a anunţat joi preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, în timp ce armata rusă se află într-o situaţie delicată în Ucraina, în aşteptarea unei contraofensive iminente a forţelor ucrainene, relatează AFP.

Lukaşenko, care se afla la Moscova la un summit regional, nu a fost în măsură să spună dacă armamentul respectiv se află deja în ţara sa, însă a declarat că omologul său rus Vladimir Putin – care a agitat această ameninţare în martie – i-a spus cu o zi înainte că a semnat decretul cu privire la acest transfer.

”Transferul încărcăturilor nucleare a început”, a declarat Lukaşenko, într-o înregistrare video difuzată pe Telegram.

Rusia nu a făcut, imediat, niciun comentariu.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat la 25 martie că Moscova urma să desfăşoare armament nuclear ”tactic” pe teritoriul Belarusului, o ţară care se învecinează cu Polonia, Lituania şi Ucraina, alimentând astfel temeri cu privire la o ecaladare a războiului din ultima.


Acest anunţ a fost denunţat puternic de către comunitatea internaţională, de către Occident mai ales, în contextul în care liderul de la Kremlin a evocat, de când şi-a luat cu asalt vecinul, în februarie 2022, posibilitatea unei recurgeri la arma atomică.

Opozanta în exil Svetlana Tihanovskaia a denunţat joi, pe Twitter, o ameninţare ”la adresa întregii Europe”.

”Atunci când vorbim despre arme nucleare tactice, majoritatea sunt la fel de puternice ca cea care a ucis 140,000 de oameni la Hiroshima”, a subliniat ea.

Pe teren, în Ucraina, gruparea paramilitară Wagner a început să transfere armatei ruse regulate poziţiile sale în oraşul devastat Bahmut (est).

Această operaţiune se deafăşoară într-un moment în care armata rusă se află într-o situaţie delicată, după ce a pierdut, potrivit ucrainenilor, 20 de kilometri păraţi la nord şi la sud de oraş.

”Suntem pe cale să retragem unităţile din Bahmut azi (joi). Până la 1 iunie, cea mai mare parte se va instala în baze din linia frontului”, a anunţat şeful Wagner, Evgheni Prigojin, într-o înregistrare video postată pe Telegram.

Adjuncta ministrului ucrainean al Apărării, Ganna Maliar, a confirmat că mercenarii Wagner le-au lăsat poziţiile lor trupelor regulate ruse ”la periferia bahmutului”.

Ea a precizat că forţele ucrainene deţin o poziţie în sud-vestul acestui orăşel industrial care a fost teatrul celei mai îndelungate şi sângeroase bătălii a ofensivei ruse.

Prigojin a evluat miercuri numărul morţilor în rândul grupării sale 10.000 de deţinuţi recrutaţi în închisori ruseşti şi la un număr similar – neprecizat – în rândul combatanţilor săi profesionişti.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ucraina anunţă că mizează pe înaintarea sa în jurul acestui orăşel pentru a efectua o ”încercuire tactică”.

”Inamicul (rus) încearcă să ne oprească înaintarea pe flancuri prin tiruri de artilerie. El este pe cale de a consolida flancurile cu unităţi suplimentare”, a anunţat Maliar.

Forţele Aeriene ucrainene au semnalat, în cursul nopţii de miercuri spre joi, un nou atac rus cu 36 de drone de tip Shahed de fabricaţie iraniană asupra părţii de sud a Ucrainei – care au fost distruse toate.

 

Rusia ”continuă să terorizeze Ucraina” prin atacuri nocturne, a denunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe Telegram. Autorităţile ruse din Peninsula Crimeea, anexată în 2014 de Moscova, au anunţat că au doborât, la rândul lor, şase drone ucrainene în cursul nopţii de miercuri spre joi.

Armata rusă a anunţat că a trimis avioane de vânătoare pentru a împiedica, susţine ea, două bombardiere strategice americane să încalce frontiera rusă, deasupra Mării Baltice, pentru a doua oară în această săptămână.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.