Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Biden l-a invitat pe Trump să joace golf

01 Apr. 2024, 12:15
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
01 Apr. 2024, 12:15 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele american, Joe Biden, l-a invitat pe viitorul său rival în alegeri, Donald Trump, să joace golf. Biden a scris despre acest lucru pe rețeaua X (fostă Twitter), relatează European Pravda.

Actualul șef al Casei Albe a publicat un videoclip filmat pe 28 martie la un eveniment de strângere de fonduri.

Gazda a remarcat în glumă că Biden nu a câștigat niciodată campionatul de golf pe care Trump îl găzduiește la reședința sa din Palm Beach.

Ca răspuns, Biden a spus că l-a invitat pentru prima dată pe Trump să joace golf în 2016.

„Donald, oferta mea de a juca golf rămâne în vigoare. Îți voi da un avans de trei lovituri dacă vei îți vei purta singur geanta”, a scris Biden la publicarea videoclipului.

Recent, Joe Biden a făcut o glumă despre Trump în timp ce vorbea despre viitoarele alegeri prezidențiale din SUA. „Un candidat este prea bătrân și inapt mental pentru a fi președinte, celălalt sunt eu”, a spus actualul președintele al SUA.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În mijlocul campaniei electorale și odată cu creșterea costurilor numeroaselor sale procese în instanță, Donald Trump a început să vândă Biblii americanilor.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul de mesagerie Outlook, dezvoltat de gigantul american din domeniul tehnologiei Microsoft, este afectat joi seară, 12 noiembrie, de o pană de proporţii, care are repercusiuni asupra utilizatorilor din întreaga lume, scrie hotnews.ro.

În Franţa, pe platforma Downdetector, care înregistrează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de conexiune, au fost înregistrate câteva sute de notificări la scurt timp după ora locală 18:30, în timp ce în Statele Unite, peste 39.000 de persoane afirmat că nu mai pot accesa serviciul de mesagerie la ora 19:00.

Microsoft 365 a confirmat incidentul cu puţin înainte de această oră, printr-o serie de mesaje publicate pe reţeaua de socializare X.

Grupul american a precizat iniţial că „investighează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de acces la căsuţele poştale Exchange Online prin diverse metode de conectare în America”. Ulterior, a recunoscut că „această problemă (ar putea) afecta conectivitatea la serviciul Microsoft 365 pentru utilizatorii din toate regiunile”.

În timp ce se străduia să „limiteze impactul” defecţiunii, Microsoft a constatat că „o parte din infrastructură este supusă unei încărcări ridicate în mai multe regiuni, ceea ce contribuie probabil la erorile de conectivitate”.

La scurt timp, compania a anunţat că a „început să distribuie traficul de conectare pe întreaga sa infrastructură globală pentru a echilibra mai bine încărcarea”.

Microsoft 365, Outlook şi Teams, indisponibile pentru mii de oameni în SUA

Mai devreme în cursul zilei, Microsoft rezolvase un incident care afecta serviciul său de mesagerie Teams, ceea ce provocase perturbări pentru utilizatorii săi din America de Nord.

Agenția Reuters notează că Microsoft 365, Outlook şi Teams au fost indisponibile joi pentru mii de utilizatori din SUA, iar această problemă a afectat şi conectorii folosiţi de serviciile de inteligenţă artificială ale OpenAI şi Anthropic.

Au fost înregistrate peste 97.000 de sesizări ale utilizatorilor care au raportat probleme cu Outlook la ora locală 14:07 ET (21:00, ora României), potrivit Downdetector.

„Explorăm cu determinare toate căile posibile pentru a reduce impactul”, a anunțat Microsoft într-un comunicat.

Echipa sa a suspendat toate implementările, redirecţionează traficul suplimentar în afara infrastructurii afectate şi reporneşte serverele afectate pentru a le repune în funcţiune, a adăugat compania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!