Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

Boala care se întâlnește la 1 din 10 adulți și care, în următorii ani, va deveni a 5 cauză de deces de pe glob

09 Mart. 2023, 12:36
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
09 Mart. 2023, 12:36 // Actualitate //  Realitatea.md

Boala Renală Cronică (BRC) reprezintă pierderea progresivă a funcției renale pentru o perioadă de luni sau ani. Se estimează că 1 din 10 adulți din întreaga lume suferă de această afecțiune. Potrivit prognozelor, până în 2040 aceasta va deveni a 5-a cauză de deces de pe glob, se arată într-un material publicat de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

La nivel mondial, între 8 și 10% din populația adultă are o anumită formă de afecțiune renală, iar în fiecare an milioane de oameni decedează prematur din cauza complicațiilor legate de BRC.

În regiunea europeană, în jur de 100 milioane de persoane suferă de bolile renale cronice. Ratele mortalității sunt îngrijorătoare: 20% la cei care au suportat transplantul renal și 21% la pacienții dializați. Mai mult de atât, a fost raportat că leziunea renală acută (IRA) afectează 58% din pacienții spitalizați cu COVID-19, cu o rată a mortalității asociate de peste 30%.

În Republica Moldova, incidența prin bolile aparatului genito-urinar la 10 mii locuitori, a constituit în anul 2021 — 180,2 cazuri, fiind în creștere comparativ cu anul 2020 — 151,6 cazuri.

Pe 9 martie este marcată Ziua mondială a rinichiului, iar genericul din acest an este ,,Pregătirea pentru imprevizibil, sprijinirea celor vulnerabili!.

Care sunt simptomele bolii cronice de rinichi

În stadiile incipiente ale bolii renale, de obicei nu sunt simptome vizibile. Pe măsură ce boala se agravează, simptomele pot include: nevoia de a urina mai des, oboseală, slăbiciune, nivel scăzut de energie, pierderea poftei de mâncare, umflarea mâinilor, picioarelor și gleznelor, dificultăți de respirație, sânge în urină; edeme sub ochi, piele uscată și mâncărime, probleme de concentrare, probleme cu somnul, amorţeală, greață sau vărsături, crampe musculare, tensiune arterială crescută.

Pentru sănătatea rinichilor, urmați pașii:

— Fiți activi! Vă va ajuta la menținerea greutății, reducerea tensiunii arteriale și a riscului de BRC;
— Alimentați-vă sănătos pentru a preveni apariția diabetului zaharat, a bolilor de inimă și a altor afecțiuni cronice asociate bolilor renale;
— Țineți glicemia sub control! Jumătate din persoanele care au diabet dezvoltă leziuni renale, iar acest lucru poate fi prevenit atunci când glicemia este ținută sub control;
— Verificați și controlați tensiunea arterială! Hipertensiunea arterială vă poate afecta rinichii;
— Asigurați-vă un aport suficient de lichide! Este important să ajustați cantitatea de lichide în funcție de efortul fizic, climă, starea de sănătate, sarcină sau alăptare;
— Nu fumați! Tutunul încetinește fluxul de sânge spre rinichi, ceea ce afectează negativ funcționarea acestora. Fumatul sporește riscul apariției cancerului renal cu 50%.
— Nu luați în mod regulat pastile antiinflamatoare/analgezice, fără prescripție medicală. Aceste medicamente pot dăuna rinichilor în caz că sunt administrate frecvent;
— Verificați funcția renală dacă aveți unul sau mai mulți factori de risc: diabet, hipertensiune arterială, obezitate, antecedente familiale de boală renală.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
11 Sept. 2026, 20:00 // Slider //  Daniela Baranovschi

Kaja Kallas, șefa diplomației europene, susține că Uniunea Europeană ar trebui să interzică comerțul cu așezările israeliene din Cisiordania.

O interdicție la nivelul UE privind comerțul cu așezările israeliene ilegale ar reprezenta o „poziție de principiu” pe care ar trebui să o adopte Uniunea, a declarat Kaja Kallas, șefa diplomației UE, comparând așezările ilegale din Cisiordania cu ocupația Crimeei de către Rusia, potrivit POLITICO, relatează Mediafax.

„Dacă luăm exemplul ocupării Crimeei, atunci a fost foarte clar: este ilegal, nu recunoaștem acest lucru, ceea ce înseamnă că oprim comerțul cu orice produse provenite din Crimeea”, a declarat Kallas într-un interviu acordat ziarului Irish Times și publicat vineri.

„Ar trebui să avem aceeași poziție de principiu, știm că este ilegal, toată lumea este de acord, așa că ar trebui să încetăm comerțul cu teritoriile ocupate”, a adăugat șefa diplomației europene.

Misiunea Israelului pe lângă UE și NATO a calificat aceste declarații drept „extrem de regretabile”.

„Mai ales astăzi, în ajunul Anului Nou evreiesc, este greu de crezut că [ea] ar face o paralelă directă între Zidul de Vest și Cartierul Evreiesc din Ierusalim și situația din Crimeea, indiferent de viziunea sa personală asupra lumii”, a declarat misiunea Israelului.

Kallas susține de mult timp sancțiunile comerciale

Kaja Kallas a susținut, timp de mai mult timp, eforturile statelor membre de a exercita presiuni asupra Comisiei Europene pentru interzicerea comerțului cu teritoriile ocupate ilegal de Israel.

Subiectul a devenit unul dintre punctele de dispută dintre Kallas și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în condițiile în care statele membre au poziții diferite asupra sancțiunilor împotriva Israelului.

Până acum, poziția fermă a Kajei Kallas nu a reușit să determine Comisia Europeană să propună o astfel de interdicție. În luna iulie, doar o minoritate dintre miniștrii de Externe ai UE au cerut Comisiei să propună măsuri pe care statele membre să le supună la vot.

Mai multe țări, printre care Olanda, Belgia și Suedia, au susținut restricții la nivelul întregului bloc. Republica Cehă a spus că se va opune oricăror noi sancțiuni, iar asta a împiedicat obținerea unanimității între statele membre.

Marți, opt țări din UE, printre care Franța, Spania și Irlanda, s-au alăturat Regatului Unit și Canadei pentru a impune sancțiuni comerciale asupra așezărilor israeliene.

„Toate statele membre ale UE sunt de acord că așezările israeliene din Cisiordania sunt ilegale în conformitate cu dreptul internațional”, a declarat Kallas după anunț.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!