În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, la ferestrele a zeci de mii de basarabeni se bătea cu armele. Oamenii erau scoși din propriile case și încărcați în mașini, împreună cu toată familia. Unora li se arăta o hârtie în care scria că vor pleca în Siberia. Altora nici măcar nu li se explica ceva.

Considerați de regimul sovietic dușmani ai poporului, intelectualii vremii, reprezentanții anumitor etnii sau confesiuni religioase, membri ai partidelor politice românești erau duși la gară, încărcați în vagoane pentru vite și trimiși la mii de kilometri de casă.

Listele celor care urmau să fie ridicați de puterea sovietică se întocmeau haotic, fără ștampile, avize sau aprobări. Unii au suferit pentru că s-au scris denunțuri pe numele lor. Pe alții îi considerau culaci, deoarece aveau câteva vaci și niște saci de grâu în pod. Sau pentru că apropiații lor au reușit să treacă Prutul până când armata lui Stalin a instituit controlul asupra Basarabiei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Oamenii au avut la dispoziție cel mult două ore ca să adune 10 kilograme din ce au agonisit o viață. Dacă erau lucruri de preț, soldații le însușeau fără scrupule. Autoritățile sovietice au pregătit din timp vagoanele marfare în care au încărcat moldovenii și i-au transportat  în condiții inumane spre puncte finale – Siberia sau Kazahstan.

Bătrâni, copii, tineri, gravide, mame cu bebeluși au fost nevoiți să supraviețuiască în spații insalubre și să suporte calvarul lagărelor de muncă, dar nu au uitat de unde li se trag rădăcinile.

După deportările din iunie 1941, au urmat alte două valuri, fiind distruse sute de mii de vieți.

Deportații care mureau pe drum, erau aruncați din tren în Taiga. Mulți basarabeni și-au găsit somnul de veci pe meleaguri străine. Iar cei care au reușit să revină acasă și să își reabiliteze numele, au trebuit să o ia de la început. Nimeni nu le-a întors averea muncită ani la rândul și furată într-o noapte.

Gospodăriile lor erau transformate în grădinițe, case de cultură, puncte medicale, școli sau erau date colhozului, ca să depoziteze cereale ori să adăpostească animale.

Deportările au provocat destrămarea identității naționale, sărăcirea populației și instaurarea fricii față de putere. Despre ororile și nedreptățile comise a început să se vorbească abia peste decenii.

Autoritățile își amintesc, de regulă, despre victimele deportărilor de câteva ori pe an, în zile de comemorare. În 2025, alocația pentru victimele reabilitate ale represiunilor politice constituie 1250 de lei. Această sumă pare infimă, dacă o raportăm la suferințele prin care au trecut toți acești oameni, bătuți de soartă și de guvernarea lui Stalin.