Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Bucurie mare pentru APL. A fost creat un Fond special unde vor putea aplica pentru diverse proiecte investiționale

10 Feb. 2022, 12:46
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
10 Feb. 2022, 12:46 // Societate //  Realitatea.md

În Republica Moldova va fi creat Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), care va fi principala sursă de finanțare a proiectelor investiționale, destinate autorităților publice locale, din domeniul energetic, dezvoltării rurale, în special proiecte de alimentare cu apă și canalizare, infrastructuri locale, atractivității turistice, dezvoltării infrastructurii economice și dezvoltării urbane. Un pachet de legi în acest sens a fost aprobat astăzi, 10 februarie, în lectură finală, de către deputați.

Suplimentar, acest Fond va cofinanța și proiectele finanțate de partenerii externi. Noua entitate va activa în baza Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și va prelua proiectele de dezvoltare regională și locală. Totodată, va fi constituit Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale, competențele și regulamentul de activitate al căruia vor fi aprobate de către Guvern.

O altă prevedere a pachetului de legi se referă la dezvoltarea unui sistem informațional, care va asigura evidența proiectelor finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

Potrivit documentului, mijloacele de finanțare ale Fondului Național provin din resursele anuale de la bugetul de stat, sursele de asistență externă și alte surse permise de cadrul normativ.

Pentru anul 2022, mijloacele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală se estimează a fi de cca 800 de milioane de lei, dintre care aproximativ 500 de milioane de lei vor fi destinate proiectelor de dezvoltare locală.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 09:48
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 09:48 // Societate //  Ana Panaguța
Procesul de votare în cele șapte localități din Republica Moldova, unde astăzi, 1 noiembrie, au loc alegeri locale noi și un referendum local, se desfășoară fără incidente, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC).

Toate cele 12 secții de votare au fost deschise la ora 07:00. Potrivit CEC, în listele electorale de bază sunt înscriși peste 18.000 de alegători.

Până la ora 09:00, în localitățile unde se desfășoară alegeri locale noi, la urne s-au prezentat 408 alegători, ceea ce reprezintă 2,47% din numărul celor așteptați la vot.

În satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde are loc un referendum local privind exploatarea resurselor minerale utile din intravilanul localității, au votat 39 de persoane, adică 2,26% dintre alegători.

Cetățenii care nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita urna mobilă la domiciliu până la ora 14:00. Cererea trebuie să fie însoțită de un certificat medical.

Secțiile de votare vor rămâne deschise până la ora 21:00.

Amintim că alegeri locale noi pentru funcția de primar au loc în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia și satul Chirsova din UTA Găgăuzia.

Totodată, în satul Tomai din UTA Găgăuzia, alegătorii sunt chemați să aleagă o nouă componență a consiliului local, iar în Delacău, raionul Anenii Noi, se desfășoară referendumul local.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!