Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Bulevardul Dacia, închis în weekend din cauza lucrărilor de asfaltare. Cum va circula transportul

14 Mart. 2026, 12:10
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
14 Mart. 2026, 12:10 // Actualitate //  Cătălina Boico

De sâmbătă, 14 martie, și până duminică, 15 martie, începând cu ora 08:00, traficul rutier va fi suspendat pe bulevardul Dacia din municipiul Chișinău, pentru lucrări de restabilire a învelișului asfaltic.

Pe durata restricției, circulația troleibuzelor va fi reorganizată după cum urmează:

  • Ruta de troleibuz nr. 22, de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – bd. C. Negruzzi – bd. Iurii Gagarin – bd. Decebal – bd. Traian – Tur/Retur;
  • Ruta de troleibuz nr. 4 se prescurtează până la str. N. Zelinski cu virare pe str. Trandafirilor;
  • Se instituie temporar, ruta 4A – de pe bd. Dacia – str. Independenței – str. Hr. Botev – str. Trandafirilor – bd. Decebal – str. N. Zelinski – str. Hr. Botev – str. Independenței – bd. Dacia;
  • Ruta de troleibuz nr. 2 – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – Gara Feroviară – bd. Decebal – bd. Traian;
  • Ruta de troleibuz nr. 17 – bd. Traian – bd. Decebal – Gara Feroviară – str. Ciuflea – str. București – str. Ismail
  • Rutele de troleibuz nr. 30 și 38 vor circula conform traseului stabilit, fără acces în bretelele unde se vor desfășura lucrările.
  • Rrutele de autobuz nr. 5, 23, 19, 33, 36, 44, 49 vor circula pe bd. Dacia, fără accesul în bretelele destinate circulației transportului public.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Municipalitatea precizează că în zonele în care vor avea loc lucrările vor fi amenajate stații temporare, în imediata apropiere a celor existente. Călătorii și participanții la trafic sunt îndemnați să acorde atenție indicatoarelor rutiere temporare.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:25 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat duminică reținerea unui cetățean rus suspectat că plănuia un atac terorist la Muzeul-Rezervație Țarițîno din Moscova, potrivit agenției ruse de presă Interfax, transmite hotnews.ro.

Minorul a fost reținut în urma pontului primit de FSB din partea Statelor Unite, a precizat Interfax, citată de Reuters. Serviciul rusesc de securitate a transmis un mesaj de recunoștință către SUA.

„Suntem recunoscători părții americane pentru furnizarea informațiilor”, a declarat FSB.

Sâmbătă, FSB anunțase că a fost informat de SUA cu privire la un atac terorist planificat la Moscova, potrivit AFP și Reuters.

Într-un comunicat separat, Ambasada SUA la Moscova a avertizat, la rândul său, că în capitala rusă este posibil să aibă loc „un eveniment cu victime multiple”, conform The Moscow Times.

„Ambasada SUA la Moscova are cunoștință de o amenințare credibilă privind un eveniment cu victime multiple astăzi, 31 octombrie, la Muzeul-Rezervație Țarițîno din Moscova”, a afirmat misiunea diplomatică americană, precizând că „guvernul SUA se coordonează cu autoritățile ruse competente în privința unui răspuns”.

Complexul a fost închis temporar

Muzeul-Rezervație Țarițîno, un complex format dintr-un palat-muzeu și un parc care se află în sudul Moscovei, a fost închis temporar sâmbătă, a relatat agenția de presă RIA, citând autoritățile ruse.

Locația a fost evacuată spre finalul unui concert de orgă, potrivit tabloidului rus Baza, citat de NBC News. Spectacolul a fost întrerupt cu aproximativ zece minute înainte de încheierea programului. Ulterior a fost anulat un alt concert, dedicat tradițiilor populare din regiunea Caucazului de Nord, a mai relatat Baza.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!