Curs valutar
  • EUR
    20.1352
    -0.076%
  • USD
    17.5585
    0.0461%
  • RUB
    0.2087
    -0.0479%
  • RON
    3.8234
    -0.1072%
  • UAH
    0.3919
    -0.0766%

Toate știrile

23 septembrie 2026

Bulgaria, afectată de o nouă criză a apei potabile: Aproximativ 260.000 de cetățeni sunt în dificultate

25 Aug. 2025, 19:05
 // Categoria: În Lume // Autor:  Cătălina Boico
25 Aug. 2025, 19:05 // În Lume //  Cătălina Boico

Peste un sfert de milion de bulgari, dintr-o populație de circa 6,4 milioane, se confruntă cu dificultăți majore în accesul la servicii sanitare de bază, din cauza unei noi crize a alimentării cu apă, scrie Balkan Insight. Situația a generat acuzații de fraudă și neglijență, iar guvernul a promis măsuri urgente.

Datele oficiale arată că aproximativ 260.000 de cetățeni din 16 orașe și peste 200 de sate au acces extrem de limitat la apă curentă, ceea ce afectează activități elementare precum spălatul, igiena personală și folosirea toaletelor. Una dintre cele mai afectate localități este Plevna, un oraș din centrul țării cu 110.000 de locuitori, unde apa este disponibilă doar două ore și jumătate pe zi, între 19:00 și 21:30, scrie G4media.ro.

„Pierdem mai mult de jumătate din cantitatea de apă care intră în sistem. Rețeaua are peste 40 de ani și este atât de degradată încât creează probleme mai mari decât putem gestiona”, a declarat inginerul Teodora Pakuleva de la Asociația Apelor din Bulgaria, pentru radioul public.

Nemulțumirea populației a dus la proteste masive în Plevna săptămâna trecută. În replică, ministrul Dezvoltării Regionale, Ivan Ivanov, a anunțat că a dispus începerea lucrărilor de reabilitare a rețelei din Pleven.

„Problemele generale care duc la această criză sunt lipsa resurselor subterane, mai ales în localitățile mici”, a declarat Ivanov, menționând că Pleven și zonele învecinate se bazează pe râurile din apropiere pentru alimentare.

După o ședință de urgență în Parlament, autoritățile au decis formarea, în următoarele două săptămâni, a unui consiliu național de experți pentru a găsi soluții pe termen scurt și lung. Oficialii recunosc că infrastructura este principalul vinovat.

În luna mai, Iliyana Todorova, director în cadrul Ministerului Mediului și Apelor, a precizat că 60% din apa destinată gospodăriilor nu ajunge la consumatori, iar în unele orașe pierderile sunt chiar mai mari. Potrivit surselor citate, aceaste probleme nu afectează doar populația urbană, dar și fermierii și agricultori. Aceșttia avertizează de luni de zile că aprovizionarea neregulată cu apă compromite culturile și producția agricolă.

Autoritățile recunosc că schimbările climatice au amplificat criza, însă până acum nu există o strategie clară pentru adaptare. În ciuda investițiilor declarate, eficiența acestora este pusă sub semnul întrebării.

Între 2007 și 2020, statul bulgar a investit 1,84 miliarde de euro în proiecte de modernizare a sistemelor de alimentare și canalizare, iar între 2022-2024, EMAFE a alocat 42,9 milioane de euro pentru proiecte locale. Cu toate acestea, rețeaua rămâne în mare parte învechită. Mai mult ca atât, în luna august 2024, Parchetul European a anunțat suspiciuni de fraudă într-un proiect de 2,6 milioane de euro finanțat din fonduri UE, destinat reabilitării unei rețele de apă într-o municipalitate neprecizată. Până acum, nu există informații despre continuarea anchetei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Crizele de apă nu sunt o noutate pentru Bulgaria. În 2019 și 2020, orașul industrial Pernik a rămas aproape fără apă după secarea temporară a barajului Studena. Atunci, scandalul gestionării defectuoase a fondurilor a dus la arestarea ministrului Mediului, Neno Dimov, primul ministru în funcție arestat în istoria post-comunistă a țării. Procesul său este încă în desfășurare.

Astăzi, Pernik se numără din nou printre localitățile afectate, cu restricții la apă încă din luna mai. În paralel, problemele de poluare a resurselor au fost ignorate ani la rând, așa cum s-a întâmplat în cazul lacului Varna, unde fostul primar a fost acuzat în 2022 că nu a intervenit în fața contaminării repetate cu ape uzate. Criza actuală scoate la iveală nu doar vulnerabilitatea infrastructurii bulgare, ci și deficiențele cronice în gestionarea resurselor și a fondurilor. În timp ce autoritățile promit soluții rapide, populația rămâne sceptică și continuă să iasă în stradă.

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
22 Sept. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
22 Sept. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Uniunea Europeană a reînnoit marţi, 22 septembrie, sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în faţa Franţei şi Luxemburgului, care au cerut retragerea a doi oligarhi ruşi de pe lista de sancţiuni, solicitare care a ameninţat prelungirea acestora. După o lungă luptă, UE ridică sancțiunile împotriva celor doi oligarhi ruși, Alișer Usmanov și Mihail Fridman, din cauza amenințării cu blocarea totală a sancțiunilor împotriva Rusiei de către statele membre individuale, relatează Digi24.

În schimb, măsurile împotriva celorlalte 3.000 de persoane și entități vor fi prelungite pentru trei ani. Conform relatărilor din presă, Letonia a fost ultima țară care și-a renunțat la opoziția față de compromis.

Conform informațiilor de la Agenția de Presă Germană, punctul de plecare al acestor evoluții a fost cererea Slovaciei de ridicare a sancțiunilor împotriva miliardarului Usmanov. Franța se alăturase recent și în mod surprinzător acestei cereri. Ulterior, potrivit diplomaților, Luxemburgul a cerut ca, dacă sancțiunile împotriva lui Usmanov sunt ridicate, să fie și ridicate sancțiunile împotriva lui Fridman.

În contextul în care președintele Emmanuel Macron nu încetează să atragă atenția asupra amenințării hibride ruse, graba Franței de a cere ridicarea sancțiunilor europene împotriva omului de afaceri ruso-uzbek Alișer Usmanov nu poate decât să surprindă. Parisul și-a uimit partenerii, prezentându-se ca apărător al miliardarului al cărui nume figurează, din februarie 2022, pe lista celor 3 000 de persoane și entități juridice acuzate că susțin efortul de război al Rusiei. Însă, în cele din urmă, marți, 22 septembrie, aceștia au acceptat.

Invocând „securitatea națională”, diplomații francezi de la Bruxelles blocau, încă din 14 septembrie, prelungirea sancțiunilor, semănând discordie în rândul celor 27 de țări ale Uniunii Europene (UE). Franța și Slovacia solicitau reabilitarea lui Alișer Usmanov, iar Luxemburgul, Ungaria și Slovacia insistau ca un alt oligarh rus, Mihail Fridman, să fie, la rândul său, scutit de sancțiuni. Letonia, pe de altă parte, se opunea ferm acestor modificări, în timp ce Ucraina nu-și ascundea dezamăgirea.

Prim-ministrul ucrainean, Sergii Korețkii, a făcut apel la UE să nu slăbească sancțiunile împotriva Rusiei, în momentul în care aceasta din urmă își intensifică atacurile aeriene asupra țării sale.

Menţinând acest regim de sancţiuni împotriva a circa 3.000 de persoane şi entităţi acuzate că sprijină efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei, „am ajuns la un compromis dificil”, a transmis preşedinţia irlandeză a Consiliului UE, care a confirmat că „anumite persoane” au fost în final retrase de pe lista neagră.

Potrivit diplomaţilor, Franţa şi Luxemburgul au obţinut eliminarea lui Alisher Usmanov şi Mihail Fridman de pe listă. Letonia, care se opusese categoric exceptării acestor oligarhi de la sancţiuni, a acceptat în cele din urmă să se abţină pentru a fi depăşit obstacolul prelungirii sancţiunilor, conform aceloraşi surse.

Decizia, luată la nivel de ambasadori, mai trebuie formalizată prin aşa-numita procedură scrisă.

Franţa şi-a surprins la începutul acestei luni partenerii din UE după ce a insistat ca magnatul ruso-uzbec Usmanov să fie scos de pe lista sancţiunilor europene, invocând preocupări legate de securitatea naţională, pe care nu le-a precizat, dar ar putea fi vorba despre un acord de eliberare a unor cetăţeni francezi deţinuţi în Azerbaidjan.

Apoi, Luxemburgul a cerut acelaşi tratament şi pentru Fridman, care a deschis împotriva acestei ţări un proces în care cere despăgubiri de 16 miliarde de dolari.

Într-o primă reacţie după anunţul scoaterii celor doi oligarhi ruşi de pe lista sancţiunilor UE, ministrul ucrainean de externe Andrii Sybiha a scris pe reţeaua socială X că este o decizie „ruşinoasă şi nejustificată”.