Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Burse mai mari pentru studenți din septembrie: Cât vor primi în funcție de categorie

07 Sept. 2026, 12:56
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Sept. 2026, 12:56 // Societate //  Daniela Baranovschi

Bursele studenților de la licență cresc cu cel puțin 40% începând în anul de stuii 2026-2027. Pentru majoritatea specialităților, bursa de categoria I va ajunge la 1.905 lei, iar cele mai mari burse, de până la 4.565 de lei, vor fi acordate studenților din domeniile sănătate și științele educației.

Pentru majoritatea studenților, bursa de categoria I va crește de la 1.360 la 1.905 lei. Cea de categoria II va ajunge la 1.625 de lei, față de 1.160 de lei în prezent, iar bursa de categoria III va crește de la 1.065 la 1.490 de lei.

Cele mai mari majorări sunt prevăzute pentru studenții din domeniul sănătății. Începând cu 1 septembrie, aceștia vor primi 4.565 de lei pentru categoria I, 3.900 de lei pentru categoria II și 3.565 de lei pentru categoria III.

Aceleași cuantumuri vor fi valabile și pentru studenții din domeniul științelor educației: 4.565 de lei pentru categoria I, 3.900 de lei pentru categoria II și 3.565 de lei pentru categoria III.

Un regim special va fi aplicat și pentru studenții de la specialitățile STEAM – științe, tehnologii, inginerie, arte și matematică. Pentru aceste specialități, bursele vor fi cu 50% mai mari decât nivelul general, astfel că bursa de categoria I va ajunge la 2.855 de lei, cea de categoria II la 2.435 de lei, iar cea de categoria III la 2.250 de lei.

Studenții de la programele de licență din domeniul educației și de la specialitățile STEAM care învață cu frecvență, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, vor beneficia de bursă pe tot parcursul anilor de studii. În cazul lor, numărul beneficiarilor nu va fi plafonat.

Și studenții de la științe agricole vor avea burse mai mari. Categoria I va fi de 2.280 de lei, categoria II – de 1.955 de lei, iar categoria III – de 1.785 de lei.

Odată cu majorarea burselor, se schimbă și criteriile de acordare. Pentru bursa de categoria I, studentul va trebui să aibă o medie de cel puțin 8,5. Pentru categoria II, media minimă va fi 8,0, iar pentru categoria III – 7,0.

În același timp, numărul beneficiarilor va fi limitat în funcție de nivelul de studii. În universități, bursele vor putea fi acordate pentru cel mult 50% dintre studenții de la licență și pentru cel mult 30% dintre cei de la master. În colegii și centre de excelență, limita va fi de 70% dintre elevii înmatriculați la studii cu frecvență.

Majorări sunt prevăzute și pentru bursele de merit. Bursa Republicii va crește de la 4.450 la 6.230 de lei, Bursa Președintelui Republicii Moldova – de la 4.045 la 5.665 de lei, iar Bursa Guvernului – de la 3.710 la 5.195 de lei.

Tot de la 1 septembrie crește și bursa socială pentru studenții din învățământul superior. Aceasta va fi majorată de la 720 la 1.000 de lei pe lună.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 22:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 22:47 // Slider //  Ana Panaguța

La Moscova, pe acoperișul Mausoleului lui Lenin din Piața Roșie, au fost mobilizate trupe specializate în combaterea dronelor, potrivit unor imagini publicate de Nexta, scrie antena3.ro.

Prezența echipelor anti-dronă scoate în evidență măsurile de protecție adoptate de autoritățile ruse pentru apărarea Moscovei, în contextul atacurilor ucrainene din ultimele luni. Mausoleul lui Lenin este situat în Piața Roșie, în apropierea Kremlinului, și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective istorice și simbolice ale Rusiei.

Autoritățile ruse au închis vineri toate cele 4 aeroporturi din Moscova – Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski – în urma unor alerte legate de atacuri cu drone ucrainene asupra capitalei Rusiei, informează The Moscow Times.

„Au fost adoptate restricții temporare, necesare pentru asigurarea siguranței zborurilor”, a anunțat Agenția Federală rusă de Transport Aerian.

Aceasta este a cincea oară în luna octombrie când zborurile de pe principalele aeroporturi din Moscova sunt suspendate, ca urmare a amenințărilor atacurilor dronelor ucrainene.

Săptămâna trecută, aeroporturile din Moscova au fost închise timp de aproape 7 ore, ca urmare a unei alerte aeriene privind atacuri cu drone ucrainene – peste 350 de zboruri au fost anulate sau întârziate, iar unele avioane care zburau spre capitală au fost redirecționate către alte aeroporturi. Pe 16 octombrie, toate aeroporturile din Moscova au fost de asemenea închise din cauza amenințării legate de atacurile cu drone.

La aeroportul Șeremetievo din Moscova a fost emisă o „alertă aeriană”, ca urmare a unui atac cu drone. Pasagerii din terminalele aeroportului au  fost evacuați și duși „în adăposturi sigure”.