Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Business Pages organizează o expoziție unică pe 100 de suprafețe publicitare

16 Dec. 2024, 10:09
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
16 Dec. 2024, 10:09 // Economie //  Realitatea.md

Timp de o săptămână, străzile capitalei se transformă într-o galerie de artă deschisă, aducând în prim-plan talentul artiștilor autohtoni. Moldova Art Week, un eveniment unic în Republica Moldova, redefinește modul de interacțiune cu arta în spațiul urban.

Sub conceptul MAW, expoziția va afișa picturi impresionante pe 100 de suprafețe publicitare, inclusiv LED-uri din centrul capitalei, billboard-uri, citylight-uri și alte formate urbane, creând o simbioză armonioasă între artă și comunitate.

Organizat de Business Pages, cu sprijinul Ministerului Culturii, Moldova Art Week are ca obiectiv principal valorificarea tinerilor artiști plastici locali, oferindu-le oportunități de vizibilitate, și onorarea contribuției membrilor Uniunii Artiștilor Plastici, piloni ai artei autohtone. Această abordare transformă MAW într-un spațiu de dialog între generații, promovând diversitatea expresiei artistice. Peste 800 de machete vizuale au fost realizate pentru acest proiect ambițios, garantând o diversitate vizuală și un impact puternic.

Artă dincolo de limite: „Expoziție la Radio”

Un aspect inovator al proiectului este expoziția audiovizuală difuzată la radio. Sute de minute de difuzare vor permite publicului să descopere frumusețea tablourilor prin intermediul cuvintelor. Acest format inovator face ca arta să vorbească fiecăruia, oriunde s-ar afla, transformând procesul de apreciere într-o experiență personală.

Mai mult decât artă: impact cultural și social

Moldova Art Week nu este doar un eveniment artistic, ci și un motor cultural și social. „Ne dorim să comunicăm unui milion de locuitori ai capitalei că Moldova are artă și aceasta merită să fie văzută, apreciată și integrată în viața cotidiană.” a subliniat cofondatorul Business Pages, Andrei Jicol.

Despre organizator: BusinessPages.md, o platformă media dedicată știrilor economice, va continua să susțină arta locală, demonstrând că implicarea socială este o formă eficientă de sprijin al culturii naționale.

Moldova Art Week – Vedeți. Auziți. Simțiți.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 19:50
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 19:50 // Slider //  Daniela Baranovschi

Republica Moldova a înregistrat 12.330 de operațiuni de tranzit comun în primul an de la aderarea la regimul vamal european. Acesta permite transportarea mărfurilor între țările participante în baza unei singure declarații electronice și a unei garanții valabile pe întregul traseu, simplificând formalitățile pentru companii și transportatori.

Prima operațiune de acest fel a avut loc la 1 noiembrie 2025, când o declarație depusă prin Noul Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS) a fost recepționată de Autoritatea Vamală Română. De atunci, numărul operațiunilor a ajuns la 12.330.

Potrivit Serviciului Vamal, 5.491 dintre acestea au avut ca destinație Republica Moldova, 83 au fost inițiate pe teritoriul țării, iar alte 6.756 au reprezentat tranzituri prin Moldova.

Prin acest regim, formalitățile vamale nu trebuie reluate la fiecare frontieră. Datele sunt transmise electronic între administrațiile vamale, iar transporturile pot fi urmărite de la plecare până la destinație.

Între timp, Serviciul Vamal a modernizat sistemul NCTS. La 1 octombrie 2026, a fost lansată versiunea P6 Opt-in, implementată în șase luni. Aceasta permite includerea într-o singură declarație de tranzit și a informațiilor necesare pentru formalitățile de securitate și siguranță, atunci când itinerarul mărfurilor impune acest lucru. Astfel, operatorii nu mai trebuie să transmită separat aceste date, ceea ce simplifică procedura și reduce riscul de erori.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!