Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

CA pasează responsabilitatea luptei cu propaganda către CSE. Nu avem pârghii pentru măsurile așteptate!

25 Feb. 2022, 17:13
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Feb. 2022, 17:13 // Actualitate //  Realitatea.md

Consiliul Audiovizualului nu are pârghii pentru a suspenda activitatea unor posturi tv care fac propagandă rusească în contextul invaziei militare din Ucraina. Deși ieri mai multe ong-uri de media au cerut Consiliului Audiovizualului să ia atitudine față de fake-news-urile și informația distorsionată transmisă de mai multe posturi de televiziune pe teritoriul Republicii Moldova, regulatorul a anunțat că nu are astfel de prerogative. Reprezentanții Consiliului Audiovizualului spun că pe perioada stării de urgență, Comisia Situații Excepționale este entitatea care poate oferi CA astfel de drepturi.

Eugen Râbca, membru al Consiliului Audiovizualului, spune că acum în legislație nu mai există prevederea potrivit căreia pe teritoriul Republicii Moldova este interzisă retransmisia știrilor și emisiunilor cu caracter politic și militar din statele care nu au ratificat Convenția privind televiziunea transfrontalieră (Federația Rusă nu a ratificat această convenție).

„Am fost criticați că nu aplicăm articolul 17 al Codului Serviciilor Media Audiovizuale, acest articol se numește protejarea spațiului informațional audiovizual. În acest articol este prevăzut că în vederea protejării spațiului informațional național și asigurării securității informaționale, furnizării și distribuitorii de servicii media au dreptul să includă în ofertele de servicii transmiterea de programe cu conținut militar locale sau achiziționate din state terțe. Anterior era interzisă difuzarea unor emisiuni cu carater militar, politic din statele care nu au ratificat Convenția privind televiziunea transfrontalieră. Astăzi acest lucru este permis”, a spus Eugeniu Râbca, membru CA.

Mai mult, Râbca spune că în contextul decretării stării de urgență, urmare a invaziei armatei ruse în Ucraina, Comisia Situații Excepționale trebuie să decidă asupra suspendării activității unor posturi tv sau să ofere, prin lege, această prerogativă instituției regulatoare.

„Suntem în situația unei stări de urgență și trebuie să activăm altfel, totuși, în lege este prevăzut că pe durata stării de urgență, de asediu sau de război poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți ale cetățenilor. Această restrângere poate fi făcută de către Comisia Situații Excepționale. Asemenea decizii ale CSE sunt obligatorii și pentru autoritățile publice autonome. Consiliului Audiovizualului nu i s-au acordat atribuții suplimentare pentru a întreprinde acțiuni urgente. În aceste condiții suntem în situația de a activa în regim normal”, a spus Eugeniu Râbca.

Președinta CA, Liliana Vițu-Eșanu a menționat că deși nu poate suspenda activitatea unor posturi tv propagandistice, CA va monitoriza atent știrile și emisiunile de dezbateri care vizează subiectul situației tensionate din Ucraina.

„Constatăm că la moment Consiliul Audiovizualului nu are pârghii pentru măsurile așteptate. CA va monitoriza în mod prioritar reflectarea evenimentelor din Ucraina în programele audiovizuale de știri și de dezbateri, inclusiv cele retransmise ale furnizorilor de servicii media aflate sub jurisdicția Republicii Moldova și cele retransmise, fiind vorba de serviciile media din afara jurisdicției”, a spus președinta CA, Liliana Vițu-Eșanu.

 

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova