Cândva considerată primitoare pentru migranți și refugiați, Canada lansează o campanie de publicitate online prin care avertizează solicitanții de azil că depunerea unei cereri este un proces dificil. Autoritățile încearcă să diminueze astfel numărul de solicitări, după ce în 2022 a fost înregistrat un număr record de populație, cauzat de rezidenți temporari.
Departamentul pentru imigrație a declarat pentru Reuters că reclamele care vor costa 250.000 de dolari canadieni și vor fi difuzate până în luna martie 2025 în 11 limbi, informează news.ro. Autoritățile precizează că rezultatele căutărilor online despre „cum să ceri azil în Canada” și „refugiat Canada” vor fi însoțite de conținut sponsorizat cu titlul „Sistemul de azil al Canadei – Fapte despre azil”.
„A cere azil în Canada nu este ușor. Există reguli stricte pentru a te califica. Află ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie care îți va schimba viața”, va transmite unul dintre mesajele publicitare.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Responsabilii canadieni pentru migrație au în examinare circa 260.000 de dosare restante privind azilul, iar administrația de la Ottawa nu are suficiente pârghii pentru a micșora numărul de persoane care vor să se stabilească în țară. O soluție propusă este accelerarea procesării cererilor care au șanse mici de succes, iar funcționarii speră că persoanele vizate vor părăsi teritoriul statului până la expirarea vizelor, ulterior fiind posibilă expulzarea celor care nu respectă prevederile legale.