Socialiștii din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) cer Primăriei să lanseze mecanismul de acordare a ajutorului financiar pentru locuitorii care nu își pot achita facturile la încălzire. Pentru acest program ar fi fost prevăzute 80 de milioane de lei în bugetul municipal pentru anul 2026, însă regulamentul de acordare a sprijinului nu a fost încă aprobat. Fracțiunea PSRM solicită ca proiectul să fie inclus pe ordinea de zi a ședinței CMC de joi, 5 noiembrie.
Șeful fracțiunii, Alexandr Odințov, a declarat că majorarea tarifelor la energie pune o presiune tot mai mare asupra bugetelor familiilor. Potrivit lui, tariful la gaz a ajuns la 26 de lei pentru un metru cub, iar o nouă majorare, până la 30 de lei, este discutată. În același timp, tariful la energia termică a crescut cu 62%.
Odințov a menționat că alocarea celor 80 de milioane de lei pentru sprijinirea locuitorilor în sezonul rece a fost una dintre condițiile în care socialiștii au susținut bugetul municipal pentru 2026. Acesta cere Primăriei să explice cine va putea beneficia de ajutor, care va fi procedura și când vor putea fi depuse cererile. El a precizat că sprijinul municipal este separat de compensațiile acordate de Guvern.
De asemenea, consilierul municipal Vlad Melnic a declarat că proiectul de regulament și celelalte documente necesare au fost transmise Primăriei în urmă cu aproximativ două luni. Socialiștii cer ca proiectul să fie inclus pe ordinea de zi a ședinței din 5 noiembrie, pentru a putea fi supus votului.
Pe lângă ajutorul financiar din bugetul municipal, fracțiunea PSRM propune ca persoanele cu dificultăți financiare să poată achita în rate facturile pentru sezonul de încălzire 2026–2027, inclusiv pe parcursul verii, până în toamna anului viitor.
Socialiștii se opun, de asemenea, intentării acțiunilor în judecată pentru recuperarea datoriilor la încălzire și cer Guvernului și conducerii „Termoelectrica” să le ofere consumatorilor posibilitatea de a-și achita treptat restanțele.
Echipa Realitatea a solicitat o reacție din partea reprezentanților Primăriei Chișinău, însă nu a primit un răspuns până la publicarea articolului.