Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Candidatul din partea Parlamentului pentru CSP se lasă greu de găsit. A fost extins termenul de depunere a dosarelor

14 Dec. 2021, 12:21
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
14 Dec. 2021, 12:21 // Politica //  Realitatea.md

Parlamentul a prelungit perioada de depunere a dosarului pentru candidații la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), termenul limită fiind de 20 decembrie. Decizia de extindere a termenului a fost luată la ședința de astăzi, 14 decembrie, a Comisiei juridice, numiri și imunități, care s-a desfășurat în regim online.

Potrivit regulamentului de desfășurare a concursului, candidatul la funcția de membru al CSP trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova și să aibă o experiență de cel puțin trei ani în domeniul dreptului și o activitate notorie în domeniul jurisprudenței.

Dosarul de participare trebuie să conțină următoarele acte (inclusiv cu titlu confirmativ):

1) curriculum vitae;

2) scrisoare de motivare redactată în limba de stat (română), care va include și Platforma privind principalele obiective pe care le va urmări candidatul dacă va fi ales membru al Consiliului Superior al Procurorilor;

3) dovada cetățeniei Republicii Moldova (copia buletinului de identitate și fișa de însoțire);

4) studii superioare juridice (copia diplomei/licenței de studii și, opțional alte acte de studii);

5)acte ce confirmă experiența în domeniul dreptului de cel puțin 3 ani;

6) referință de la două persoane, cu indicarea datelor de contact ale acestora (nume, prenume, adresă electronică, număr de telefon);

7) cazierul judiciar;

8) declarație pe proprie răspundere precum că nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, care ulterior va fi confirmată prin Certificatul de integritate;

9) consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal de către Comisie și/sau alte autorități antrenate în proces;

10) declarație de avere și interese personale în conformitate cu modelul prevăzut în Anexa nr. I din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale, semnată olograf.

Concursul pentru selectarea candidatului la funcția de membru al CSP din partea Parlamentului se desfășoară în două etape: depunerea și admisibilitatea dosarelor și interviul. Candidatul care va obține cel mai mare punctaj va fi prezentat Parlamentului pentru numirea în funcție de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:27 // Slider //  Valentina Buza

Iarna 2026 – 2027 ar putea fi mai blândă decât în mod obișnuit în mare parte din Europa, potrivit celor mai recente estimări sezoniere realizate de Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF). Datele indică o probabilitate mai mare de temperaturi peste mediile climatologice în vestul continentului, în perioada decembrie 2026 – februarie 2027.

Conform prognozei, cele mai mari șanse pentru o iarnă mai caldă decât în mod normal apar în mare parte din vestul Europei. În schimb, în nordul și nord-estul continentului, temperaturile ar putea fi mai apropiate de valorile obișnuite pentru această perioadă a anului.

Estimările ECMWF oferă o primă imagine asupra evoluției vremii în următoarele luni de iarnă, însă nu reprezintă o prognoză exactă a temperaturilor sau a condițiilor meteorologice din fiecare țară.

Modelul sezonier european analizează mai multe scenarii posibile de evoluție a vremii, iar cele mai recente estimări se bazează pe 51 de simulări meteorologice. Acestea indică probabilitatea unor abateri de temperatură față de mediile climatologice (n.r. anomalii termice), nu valorile exacte care vor fi înregistrate.

Prin urmare, semnalul unei ierni mai calde nu exclude apariția unor episoade de frig, a ninsorilor sau a unor perioade cu temperaturi negative. Chiar și într-un sezon cu o medie termică peste normal, pot exista intervale cu vreme severă și schimbări importante de temperatură.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O posibilă explicație pentru tendința termică indicată de unele estimări sezoniere este și instalarea fenomenului El Niño. Acesta reprezintă o încălzire anormală a apelor de suprafață din zona centrală și estică a Oceanului Pacific ecuatorial și poate influența circulația atmosferică la nivel global.

Efectele sale se pot resimți la distanțe mari de regiunea Pacificului, prin modificarea unor tipare de circulație atmosferică.

Totuși, legătura dintre El Niño și vremea din Europa este complexă și nu permite încă stabilirea directă a temperaturilor care vor fi înregistrate într-o anumită țară.