Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Canicula și seceta lovesc puternic agricultura Europei: Pierderi uriașe la legume și cereale

18 Aug. 2026, 17:37
 // Categoria: În Lume // Autor:  Daniela Baranovschi
18 Aug. 2026, 17:37 // În Lume //  Daniela Baranovschi

Valurile succesive de căldură extremă și seceta din ce în ce mai severă, care afectează întregul continent, i-au adus pe mulți dintre fermierii Europei într-o criză „fără precedent”, iar cultivatorii de legume și cereale avertizează în special asupra unor recolte „catastrofale”, relatează The Guardian.

Producția de legume a Franței este cu „mult redusă” față de anii precedenți, cultivatorii estimând pierderile fiind la 25% pentru dovlecei, 35% pentru salată verde, 40% pentru mazăre, 60% pentru broccoli și între 50% și 100% pentru anghinare, transmite HotNews.

„Sectorul legumelor se confruntă cu o criză istorică”, a declarat Prince de Bretagne, organizație care reunește peste 1.300 de producători de legume din Bretania. Aceasta cere „acțiuni urgente” pentru a aborda scăderea „dramatică” a randamentelor și a calității multor culturi.

Încălzirea globală accelerată și un fenomen El Niño de o intensitate neobișnuit de mare au pârjolit terenurile agricole din întreaga Europă în această vară, dezvoltarea plantelor fiind împiedicată de temperaturi care au depășit în mod repetat 30 °C și adesea 35 °C, de precipitații aproape inexistente și de vânturi fierbinți.

„De obicei, una dintre regiuni se descurcă mai bine, ceea ce ajută la compensare”, a declarat pentru Le Monde Eric Legras, din cadrul asociației franceze a producătorilor de legume pentru conserve și produse congelate. „Anul acesta, toate principalele noastre zone de producție au fost afectate, și în același timp”, a adăugat reprezentantul asociației care reunește în jur de 4.400 de membri.

Producția de cereale a fost afectată la fel de grav, Ministerul Agriculturii de la Paris estimând că recolta de porumb a Franței – cel mai mare producător de cereale din Europa – va fi cu 35% mai mică decât nivelul din 2025. Estimarea pentru anul acesta este de aproximativ 9 milioane de tone, o cantitate atât de mică încât nu a mai fost înregistrată din 1980.

O parte din scădere se datorează faptului că fermierii au trecut la alte culturi, precum floarea-soarelui, însă aceasta reflectă și impactul valurilor de căldură extremă din această vară, care au afectat grav culturile în etapele critice ale ciclului său de dezvoltare.

Este probabil ca situația să provoace probleme majore și crescătorilor de animale. Întrucât vacile de lapte încep de regulă să sufere de stres termic la temperaturi de peste 25 °C, mulți producători au raportat deja scăderi ale producției de lapte cu 10%-15%. Cei mai mulți sunt acum preocupați și de hrana pentru animale necesară în timpul iernii.

Agreste, serviciul de statistică al Ministerului Agriculturii de la Paris, a declarat săptămâna trecută că producția de fân destinată hrănirii bovinelor în timpul iernii era cu aproximativ 30% sub media perioadei 1989-2018, un deficit care „se agravează și afectează în prezent un număr tot mai mare de regiuni”.

Și producția de ouă a fost afectată de o rată „catastrofală” a mortalității în fermele de păsări, în special în timpul valului de căldură din iunie. Potrivit organismului național francez de promovare a ouălor, producția este cu aproximativ 1 milion de ouă pe zi mai mică decât nivelul normal.

În Italia, aproximativ 60% din terenurile agricole din întreaga țară sunt în prezent afectate de secetă, de la niveluri moderate până la severe, potrivit datelor publicate la începutul acestei luni de Coldiretti, cea mai mare organizație a fermierilor din țară.

Randamentele culturilor, în special cele de porumb, orez și soia, precum și ale legumelor și fructelor, au fost grav afectate, iar producția de lapte a scăzut cu 20%. Costul total pentru sector, inclusiv pagubele provocate de incendiile de vegetație și furtunile puternice, este estimat la peste 3 miliarde de euro.

Seceta este deosebit de severă în valea Padului, o vastă zonă geografică ce se întinde pe teritoriul a patru regiuni din nordul Italiei. Aceasta este considerată coloana vertebrală a agriculturii italiene și este responsabilă pentru aproximativ 80% din producția de orez a țării.

Italia este cel mai mare producător de orez din Europa, cu aproximativ 235.000 de hectare cultivate în 2025. Însă anul acesta seceta severă i-a obligat pe cultivatori să adopte o măsură fără precedent pentru a salva recolta: irigarea culturilor doar o dată la două săptămâni.

În Spania, recoltele de cereale sunt cu 35% mai mici decât în anul precedent în Castilla y León, cu 49% mai mici în regiunea Madrid și cu 24% mai mici în Andaluzia. Autoritățile au declarat, de asemenea, că producția de lapte de oaie și de capră a scăzut cu 6,5%, respectiv 10,8%.

După o recoltă dezastruoasă în 2024, afectată de secetă, producția de ulei de măsline a crescut semnificativ anul trecut, iar iarna și primăvara umede au reprezentat o veste bună pentru o cultură care nu este recoltată până la sfârșitul toamnei. Cultivatorii spun că este prea devreme pentru a estima cum va arăta recolta din acest an.

Cu toate acestea, federația națională a producătorilor de vin din Spania a prognozat o scădere cu 20% a producției în 2026, iar directorul acesteia, José Luis Benítez, a avertizat că valurile succesive de căldură vor reduce recoltele, deoarece strugurii sunt mai mici din cauza lipsei de umiditate.

Guvernele au promis pachete de ajutor costisitoare pentru sprijinirea sectorului. Premierul francez Sébastien Lecornu a promis un ajutor imediat de 145 de milioane de euro, precum și „măsuri de sprijin structural și de investiții” incluse în bugetul pentru 2027.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova