Capitala Iranului, Teheran, riscă să fie evacuată din cauza penuriei de apă dacă nu plouă până la sfârşitul anului, a avertizat vineri preşedintele iranian Massoud Pezeshkian într-un discurs televizat, informează știrileprotv.ro.
Iranul s-a confruntat anul acesta cu cea mai gravă secetă din ultimele decenii. În Teheran, nivelul slab de precipitaţii este „aproape fără precedent în ultimul secol”, a afirmat în octombrie un responsabil local.
„Dacă nu plouă, va trebui să începem să raţionalizăm apa în Teheran de la sfârşitul lui noiembrie până la începutul lui decembrie”, a declarat preşedintele într-un discurs difuzat de televiziunea de stat.
Şi „chiar dacă raţionalizăm, dacă nu plouă, nu vom mai avea apă şi va trebui să evacuăm Teheranul”, a avertizat el, fără să precizeze cum va fi evacuată metropola unde locuiesc peste 10 milioane de persoane.
Citat de agenţia de presă oficială IRNA, directorul companiei de apă din capitală, Behzad Parsa, a avertizat vineri că oraşul riscă să rămână fără apă potabilă peste două săptămâni.
„Barajul Amir Kabir, unul dintre cele cinci care alimentează cu apă potabilă Teheranul, conţine doar 14 milioane de metri cubi de apă, echivalentul a 8% din capacitatea sa”, a precizat el.
Miercuri, directorul provincial al companiei de apă, Mohsen Ardakani, a subliniat la televiziunea de stat că populaţia din Teheran şi-a redus consumul de apă cu 10% în ultimele şase luni.
„Dacă ajungem la 20%, vom reuşi să menţinem o situaţie stabilă timp de o lună sau două până când o să avem ploaie”, a mai spus el.
Apa a fost oprită în mai multe cartiere
Teheranul, care are o climă secetoasă şi caldă în timpul verii, are toamne câteodată ploioase şi ierni care pot fi aspre şi cu ninsori.
Din raţiuni economice, apa a fost sistată recent în mai multe cartiere ale oraşului, au relatat mai multe publicaţii, după sistări frecvente în timpul verii.
În iulie şi în august, au fost declarate două zile nelucrătoare la Teheran pentru a economisi apă şi electricitate în plină perioadă de caniculă.
Potrivit agenţiei de presă Tasnim, nivelul de precipitaţii în Iran a scăzut anul acesta la 152 de milimetri, adică cu 40% mai puţin decât media ultimilor 57 de ani.
În anumite provincii, nivelul de precipitaţii a scăzut cu 50% până la 80%, a declarat pentru această agenţie Mohammad Reza Kavianpour, şeful Institutului de cercetare a apei, cu sediul la Teheran, iar din acest motiv ţara trebuie „să se pregătească pentru o situaţie critică”.
Statele Unite pregătesc un „pachet de pace” pentru încheierea războiului din Ucraina și speră ca negocierile în format trilateral Ucraina–Rusia–SUA să fie reluate în curând. Anunțul a fost făcut de Jared Kushner, în timp ce emisarul special al SUA, Steve Witkoff, a declarat că Washingtonul a înregistrat „progrese semnificative” în cadrul discuțiilor purtate la Moscova, scrie presa din Ucraina.
Potrivit lui Witkoff, în capitala rusă au fost discutate idei noi, care au fost ulterior prezentate părții ucrainene la Kiev. La discuțiile de la Kiev participă și reprezentanți ai serviciilor de informații europene.
Emisarul american a subliniat că, pentru a ajunge la un acord, atât Rusia, cât și Ucraina trebuie să fie dispuse să facă compromisuri și să-și apropie pozițiile. Washingtonul consideră că există premise pentru o soluție „pașnică și diplomatică”.
În același timp, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că problema Donbasului este una dintre chestiunile centrale ale războiului și are o importanță strategică pentru țara sa.
„Problema Donbasului nu privește doar Donbasul. Consider că aceasta este una dintre problemele centrale ale acestui război”, a declarat Zelenski.
Potrivit liderului ucrainean, războiul reprezintă atât o luptă pentru supraviețuire și una de uzură, cât și un conflict în care problema teritorială este una dintre principalele mize. Zelenski a subliniat că Donbasul are o importanță strategică deosebită pentru Ucraina.
Președintele ucrainean a afirmat că armata țării și-a consolidat pozițiile pe câmpul de luptă, în special în est, unde forțele ruse continuă să fie active și își sporesc efectivele. Zelenski a avertizat că, după alegerile din Rusia, ar putea avea loc o nouă mobilizare, orientată în principal spre această direcție.
În opinia sa, menținerea unei poziții puternice pe front este esențială pentru ca diplomația să aibă șanse reale de succes.
„Fără o poziție puternică pe câmpul de luptă, fără o poziție puternică a Ucrainei, vor exista doar ultimatumuri. Așa însă, există, poate, o șansă pentru diplomație”, a spus Zelenski.
Președintele ucrainean susține că, în ultimele 10–12 luni, Ucraina și-a consolidat poziția, însă se confruntă în continuare cu provocări importante, în special în perspectiva iernii.
Zelenski a atras atenția și asupra situației financiare a țării, afirmând că Ucraina are nevoie de resurse pentru susținerea armatei, pentru problemele umanitare și pentru dezvoltarea propriei industrii de apărare.
Declarațiile lui Zelenski vin în contextul intensificării eforturilor diplomatice ale Washingtonului pentru reluarea negocierilor privind încheierea războiului. Ucraina și partenerii săi au discutat în ultimele săptămâni mai multe formule pentru un eventual acord, însă problema teritoriilor rămâne una dintre cele mai dificile chestiuni.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.