Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Care va fi impactul unui vot negativ la referendum? Kulminski: Am putea să ne pomenim în situația Georgiei

14 Aug. 2024, 22:11
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
14 Aug. 2024, 22:11 // Actualitate //  Ursu Ana

Dacă rezultatul referendumului din 20 octombrie va fi unul negativ, Republica Moldova ar putea repeta situația Georgiei, a declarat directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS), Vladislav Kulminski, la emisiunea „Rezoomat” de la Rlive TV. Acesta a mai precizat că semnalul transmis către partenerii europenei va fi unul serios și că trebuie să fim conștienți de acest fapt.

Totodată, Vladislav Kulminski nu exclude că dacă la următoarele alegeri parlamentare câștigă partidele de opoziție s-ar putea ca Republica Moldova să se transforme într-o zonă gri.

„Am putea să ne pomenim în situația Georgiei. Acest scenariu este perfect posibil. Eu fac anumite calcule și anumite prognoze pe baza acestor calcule că PAS nu va avea o majoritate parlamentară. Și va fi o coaliție. Întrebarea cheie este ce fel de coaliție va fi? Noi în cadrul acestor alegeri prezidențiale vom asista la un exercițiu foarte interesant care se numește „Toți împotriva Maiei Sandu”. Practic toți candidații din listă vor lupta cu Maia Sandu. Chestia asta va continua și înainte de alegerile parlamentare. Deci, există șansa că ei toți se vor uni în cadrul parlamentului și vor crea o coaliție monstruoasă. Dar nu va fi de durată. ”, a declarat Vladislav Kulminski.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că, la 20 octombrie 2024, în Republica Moldova vor fi organizate alegeri prezidențiale, în aceeași zi cu referendumul republican constituțional. Întrebarea supusă referendumului este: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. 

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!