Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Castorii redesenează harta Arcticii. Rozătoarele, aduse de schimbările climatice, au invadat Alaska și fac prăpăd

03 Ian. 2024, 11:15
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea MD
03 Ian. 2024, 11:15 // În Lume //  Realitatea MD

Castorii conduc la eliberarea de metan și încălzirea Arcticii, spun oamenii de știință. Creșterea temperaturilor a determinat un aflux masiv de castori în Alaska și nordul Canadei, care acum distrug mediul și contribuie devastator la schimbările climatice. Rozătoarele fac prăpăd în tundra arctică.

Cursul de apă care traversează vestul Alaskăi nu a mai arătat niciodată așa. Într-o fotografie aeriană din anii 1980, apa curgea prin tundră subțire ca firul de ață. Astăzi, în imaginile din satelit, apare ca un șir de pete negre: un iaz mare după altul, la zeci de metri unul de celălalt. Este o transformare care are loc în Arctica.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Dar acesta nu este un efort uman de a remodela lumea. Este opera castorului nord-american și nu există niciun semn că se va opri. În cazul în care rozătoarele făceau incursiuni minore, cercetătorii nu ar fi observat niciodată schimbările și nu ar fi făcut conexiunile cu degajările de metan. Dar animalele vin din ce în ce mai mult, împingând spre noi teritorii. Numărul total de animale este departe de a fi clar, dar iazurile pe care le creează sunt greu de ratat: numai în tundra arctică din Alaska, numărul iazurilor făcute de castori pe pârâie s-a dublat, ajungând la cel puțin 12.000 în ultimii 20 de ani.

„Ceea ce se întâmplă aici se întâmplă la scară uriașă. Cartografierea, care este în desfășurare chiar acum, arată că întreaga zonă, versantul nordic din Alaska, va fi colonizată de castori până în 2100.”, spune Ken Tape, un ecologist la Universitatea din Alaska.

Încălzirea globală a determinat înmulțirea arbuștilor în tundra arctică; iarna aspră este mai scurtă și există mai multă apă care curge liber în lunile cele mai reci. În loc să doboare copaci pentru barajele lor, castorii construiesc din arbuștii din jur, creând iazuri adânci în care să-și construiască adăposturi.

Problema va fi pusă în discuție în februarie, când cercetătorii, grupurile indigene, administratorii de terenuri și alții din Arctic Beaver Observation Network își vor ține întâlnirea anuală la Fairbanks, Alaska. Întâlnirea se va baza pe experți care gestionează castorii în alte regiuni pentru a explora opțiunile posibile, scrie digi24.ro.

„Dacă este o problemă, ce putem face în privința ei? Nu am răspunsuri. Poți pune o recompensă acolo și începe să-i omori, dar în momentul în care te oprești, trei până la cinci ani mai târziu, te vei întoarce în exact aceeași poziție. Ca să nu mai vorbim de faptul că este imposibil din punct de vedere logistic să faci asta. Oamenii îi mănâncă, dar aș spune că asta se întâmplă acum mai puțin decât înainte. Eu n-am mâncat niciodată carne de castor, dar cred că asta se va schimba. Am auzit că e gustoasă.” spune Tape.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!