Curs valutar
  • EUR
    20.1053
    0.0269%
  • USD
    17.9224
    0.3911%
  • RUB
    0.2169
    1.9825%
  • RON
    3.7755
    0.2278%
  • UAH
    0.3980
    0%

Toate știrile

20 octombrie 2026

Câtă energie va trebui să importe Moldova în această iarnă și ce rezerve are în caz de criză

26 Sept. 2026, 16:14
 // Categoria: Economie // Autor:  Daniela Baranovschi
26 Sept. 2026, 16:14 // Economie //  Daniela Baranovschi

Republica Moldova intră în sezonul rece cu o dependență ridicată de importurile de energie. Aproximativ 59% din necesarul de energie electrică pentru această iarnă va trebui acoperit din import, iar în perioadele de vârf consumul poate ajunge la 400–450 MW, în timp ce capacitatea garantată este de aproximativ 360 MW, arată datele Ministerului Energiei.

„În prezent dispunem de energie, carburanți și apă, dar riscurile de aprovizionare cu acestea au crescut, iar autoritățile trebuie să poată interveni mai repede pentru a preveni întreruperile și pentru a proteja populația dacă situația se agravează”, transmit autoritățile.

În cazul gazelor naturale, peste 90% din necesarul pentru sezonul rece este deja contractat. Principalul risc rămâne legat de evoluția prețurilor, dar și de resursele financiare necesare pentru achiziții și completarea stocurilor.

Situația este mai stabilă pe piața carburanților. Stocurile de motorină au crescut de la aproximativ 3,5 zile de consum la începutul lunii august la circa 10 zile în prezent. În același timp, numărul stațiilor care raportau lipsuri de carburanți a scăzut de la 109 la mai puțin de șapte.

În cazul în care situația energetică și de aprovizionare s-ar înrăutăți, autoritățile spun că au pregătit și soluții de rezervă pentru asigurarea continuității serviciilor esențiale. Acestea includ importuri de energie de urgență din sistemele vecine, creșterea producției interne, utilizarea unor surse alternative de apă, a sondelor arteziene și a pompelor de mare capacitate, precum și transportarea apei în localitățile care ar putea fi afectate.

Amintim că, începând cu 26 septembrie, în Republica Moldova a fost instituită starea de urgență în sectoarele energetic și hidrologic.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
19 Oct. 2026, 23:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
19 Oct. 2026, 23:02 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul Vasile Tofan a declarat că proiectul bugetului de stat pentru anul 2027 a fost întors pentru revizuire, deoarece autoritățile consideră că unele cheltuieli trebuie reduse mai mult. Guvernul își propune să diminueze deficitul bugetar, care a depășit 5% din PIB, prin economii în ministere și agenții. Declarațiile a fost făcute în cadrul emsiunii „На грани” la Exclusiv TV.

„Trebuie să trăim în limita mijloacelor pe care le avem. Atunci când deficitul bugetar a depășit deja 5% din PIB, consider că am ajuns să cheltuim peste posibilitățile noastre”, a declarat premierul.

Potrivit lui Tofan, ministerele și agențiile au primit încă din septembrie sarcini concrete privind reducerea cheltuielilor și a personalului. Unele instituții ar putea fi comasate pentru a diminua costurile administrative.

„Dacă avem, de exemplu, patru agenții care se ocupă de aceeași activitate, poate ar trebui să le comasăm într-una singură. Astfel, am avea un singur contabil, un singur jurist și un singur specialist în resurse umane, în loc de câte patru”, a explicat șeful Executivului.

Premierul a recunoscut că aceste măsuri ar putea întâmpina rezistență, dar a afirmat că este hotărât să ducă procesul până la capăt. El a dat drept exemplu reforma administrativ-teritorială, prin care structura actuală de 32 de raioane ar urma să fie înlocuită cu trei regiuni, ceea ce ar permite, în opinia sa, reducerea cheltuielilor administrative.

Tofan a precizat că Guvernul trebuie să facă economii și pentru a putea acoperi alte obligații bugetare, inclusiv acordarea compensațiilor și majorarea salariilor.

În același timp, autoritățile își propun să reducă din costurile de deservire a datoriei publice, prin transferarea unei părți din datoria internă în datorie în valută, care, potrivit premierului, este mai ieftin de finanțat.

Deocamdată, șeful Executivului nu a prezentat cifrele finale ale bugetului pentru 2027, menționând că documentul nu este definitivat. Potrivit legislației, proiectul bugetului de stat trebuia prezentat Parlamentului până la 15 octombrie.