Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Cătălin Drulă: Vreau să cred că Guvernul României nu va lăsa Republica Moldova pe mâna lui Putin

06 Oct. 2022, 08:25
 // Categoria: Politica // Autor:  Redacția Realitatea
06 Oct. 2022, 08:25 // Politica //  Redacția Realitatea

Maximum 5% din consumul anual de gaz al României ar fi suficient pentru a acoperi necesitatea anuală a Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de președintele „Uniunii Salvați România”, Cătălin Drulă, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV. Potrivit liderului USR, România ar putea să facă un contract pe termen lung cu Republica Moldova și să ofere un preț mai avantajos la gaze decât cel pe care țara noastră îl achită acum, chiar dacă acest preț ar fi totuși mai mare decât înainte de criza energetică.

Întrebat de moderatorul emisiunii dacă România ar putea să livreze Republicii Moldova gaze naturale la un preț de 700-800 de dolari mia de metri cubi (prețul pe bursă fiind de 1700 de dolari) și să accepte eșalonarea plăților astfel ca populația de aici să achite un tarif de doar 13 lei pentru un metru cub, Cătălin Drulă a răspuns că „în mod sigur există aceste resurse”.

„Cererea care ar trebui acoperită pentru Republica Moldova e o fracțiune din consumul României. Sumele nu sunt mari. Nu este normal să ne comportăm cu o țară-soră la fel ca în condiții de piață. Se poate găsi un contract pe termen lung și un preț rezonabil care, probabil, nu va fi cel de pe vremea când nu explodaseră prețurile la gaze, dar va fi un preț rezonabil. Nu știu dacă va fi exact prețul indicat mai sus, dar este o chestiune de voință politică”, a declarat președintele USR în cadrul emisiunii.

Cătălin Drulă a mai spus că vrea să creadă că Guvernul României, format de PSD și PNL, dar și preșdintele Klaus Iohannis, nu vor lăsa Republica Moldova la mâna lui Putin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Iar europarlamentrul român Rareș Bogdan a spus că, datorită noilor extrageri de pe platforma continentală, dar și a celor vechi, România extrage 25-26 de milioane de metri cubi de gaz pe zi, ceea ce înseamnă că România nu va avea vreo problemă cu gazul la irană. Respectiv, va avea posibilitatea și puterea să dea gaze și Republicii Moldova.

„În acest moment, este în discuție și în analiză acest subiect. O să mă văd cu prim-ministrul Nicolae Ciucă vineri și vă promit că voi deschide acest subiect și voi comunica ce îmi va spune. Dar vă spun din start – Moldova nu va fi abandonată în niciun caz de România. Dacă cineva vă va ajuta în lumea asta, atât din punct de vedere al securității frontierelor, cât și din punct de vedere al oferirii ajutoarelor financiare în zona de gaz, România o va face. O vom face pentru că știm că vă bazați pe noi și nu vă vom dezamăgi”, a declarat Rareș Bogdan la „Secretele Puterii”.

Amintim că marți, Gazprom a amenințat Republica Moldova că ar putea sista complet livrările de gaze după data de 20 octombrie. La fel, gigantul rus a transmis într-un comunicat că își rezervă dreptul să rezilieze contractul cu Moldovagaz, acuzând încălcări ale obligației de plată a gazelor, dar și neachitarea așa-ziselor „datorii istorice”.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!