Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Câți soldați ucraineni au fost uciși sau răniți de la începutul războiului. Dezvăluirile făcute de Volodimir Zelenski

17 Feb. 2025, 19:45
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
17 Feb. 2025, 19:45 // În Lume //  Realitatea.md

Peste 46.000 de soldaţi ucraineni au murit pe câmpul de luptă de la începutul invaziei ruse din februarie 2022, a declarat preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat reţelei americane NBC News.

Preşedintele ucrainean dezvăluise la începutul lunii februarie că peste 45.000 de militari ucraineni îşi pierduseră viaţa în lupte, transmite EFE, preluată de Agerpres.

În acelaşi timp, aproape 380.000 de soldaţi ucraineni au fost răniţi de la declanşarea războiului. „Zeci de mii” de trupe ucrainene sunt în prezent dispărute în acţiune sau ţinute în captivitate rusă, a explicat preşedintele ucrainean pentru reţeaua americană.

Potrivit estimărilor Statului Major ucrainean, Rusia a pierdut un total de 859.920 de militari de la începutul războiului. Cifrele nu specifică morţi sau răniţi, deşi consensul general este că includ decese, răniţi, dispăruţi şi capturaţi, notează EFE.

În interviul acordat în cadrul programului „Meet the Press” de la NBC News, Volodimir Zelenski şi-a prezentat totodată viziunea de a pune capăt războiului din ţara sa, dând clar de înţeles că nu va accepta niciodată un acord de pace negociat de Statele Unite şi Rusia fără ca Ucraina să fie prezentă la masa discuţiilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, Kremlinul a anunţat că marţi va avea loc o întâlnire între reprezentanţii Rusiei şi SUA în capitala Arabiei Saudite, Riad, la care se va discuta despre restabilirea relaţiilor bilaterale, pregătirile pentru un summit între preşedinţii ambelor ţări şi viitoarele negocieri de pace cu Ucraina.

Marco Rubio a ajuns în Arabia Saudită. Când se va da startul discuțiilor privind încetarea războiului din Ucraina

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!