Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Caz cutremurător în România. Un băiețel a fost sfâșiat de o haită de câini maidanezi

06 Oct. 2025, 09:33
 // Categoria: În Lume // Autor:  Cătălina Boico
06 Oct. 2025, 09:33 // În Lume //  Cătălina Boico

Caz cutremurător într-un oraș din România. Un băiețel de trei ani a fost ucis de o haită de câini maidanezi.

Localnicii sunt alarmați și spun că le este frică să mai iasă pe stradă. Ei afirmă că, în ultimii ani, au depus zeci de sesizări la primărie. Autoritățile locale susțin însă că, deși capturează zeci de maidanezi, problema persistă pentru că oamenii continuă să abandoneze animale.

”A trecut copilul încolo și l-au apucat câinii. Când s-a dus vecinul. ia uite, un copil mort aici. Erau 20-30 de câini”, a povestit un localnic din Mărăşeşti, transmite Observatornews.ro.

Minorul ar fi plecat de acasă fără ştirea părinţilor atunci când a fost atacat de câini. Potrivit sursei citate, băiatul nu a apucat să strige după ajutor, iar când a fost văzut de un localnic era deja prea târziu.

Voia să ajungă la bunici, dar a fost prins de câini

”Copilul a vrut să treacă, să se ducă la bunica lui, nu a mai apucat că de aici l-au luat câinii și cum l-au târât de a ajuns aici chiar nu știm”, a explicat o femeie.

Localnicii sunt în stare de şoc mai ales că, spun ei, au făcut zeci de sesizări către autorităţi.

”Cred că niciun părinte nu și-ar dori să-și piardă copilul în halul ăsta. Asta e situația, deci copilul nostru pe care îl avem în curte, stăm cu frică acum, stăm cu ochii pe el”, a adăugat o altă persoană referitor la tragedie.

Cartierul, invadat de maidanezi

”Am cerut la prefectură să trimită hingherii, să ia măsuri împotriva câinilor fără stăpân pentru că nu mai pot merge copiii la școală. N-a luat nicio măsură”, a dezvăluit un bărbat.

Cu două zile înainte de tragedie, primarul anunța că a strâns aproape 70 de câini fără stăpân de pe străzi.

”Am stabilit că în perioada următoare să strângem mai mulți din zona respectivă și, totodată, să încercăm și o microcipare a celor care rămân, pentru că acolo mulți sunt câini ai oamenilor care locuiesc în zonă. Ridicatul câinilor de acolo e destul de dificil. Se poate face doar în prezența poliției”, a declarat Adrian Toderaşc, primarul din Mărăşeşti.

Specialiștii spun că maidanezii atacă în haită mai ales când nu au mâncare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

”Se adună în haite, devin foarte periculoși pentru că vânează în haite, ei se sprijină unul pe altul și vânează exact ca în natură”, a subliniat Cornel Gingăraşu, medic veterinar.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:27 // Slider //  Valentina Buza

Iarna 2026 – 2027 ar putea fi mai blândă decât în mod obișnuit în mare parte din Europa, potrivit celor mai recente estimări sezoniere realizate de Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF). Datele indică o probabilitate mai mare de temperaturi peste mediile climatologice în vestul continentului, în perioada decembrie 2026 – februarie 2027.

Conform prognozei, cele mai mari șanse pentru o iarnă mai caldă decât în mod normal apar în mare parte din vestul Europei. În schimb, în nordul și nord-estul continentului, temperaturile ar putea fi mai apropiate de valorile obișnuite pentru această perioadă a anului.

Estimările ECMWF oferă o primă imagine asupra evoluției vremii în următoarele luni de iarnă, însă nu reprezintă o prognoză exactă a temperaturilor sau a condițiilor meteorologice din fiecare țară.

Modelul sezonier european analizează mai multe scenarii posibile de evoluție a vremii, iar cele mai recente estimări se bazează pe 51 de simulări meteorologice. Acestea indică probabilitatea unor abateri de temperatură față de mediile climatologice (n.r. anomalii termice), nu valorile exacte care vor fi înregistrate.

Prin urmare, semnalul unei ierni mai calde nu exclude apariția unor episoade de frig, a ninsorilor sau a unor perioade cu temperaturi negative. Chiar și într-un sezon cu o medie termică peste normal, pot exista intervale cu vreme severă și schimbări importante de temperatură.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O posibilă explicație pentru tendința termică indicată de unele estimări sezoniere este și instalarea fenomenului El Niño. Acesta reprezintă o încălzire anormală a apelor de suprafață din zona centrală și estică a Oceanului Pacific ecuatorial și poate influența circulația atmosferică la nivel global.

Efectele sale se pot resimți la distanțe mari de regiunea Pacificului, prin modificarea unor tipare de circulație atmosferică.

Totuși, legătura dintre El Niño și vremea din Europa este complexă și nu permite încă stabilirea directă a temperaturilor care vor fi înregistrate într-o anumită țară.