Caz șocant într-o localitate din România. O femeie de 32 de ani, din Bălceşti, însărcinată în şapte luni, şi-a dat foc în curtea locuinţei. A fost transportată la spital cu arsuri, a precizat joi, 9 ianuarie curent, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Ioana Nanu.

Fiica femeii, elevă în clasa a şaptea a sunat la 112, iar concubinul victimei i-a sărit în ajutor şi a stins flăcările. Rănită pe faţă, gât şi braţe, femeia a fost transportată la spital.

„La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci, care au constatat faptul că o femeie de 32 de ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, sat Bălceşti, însărcinată în şapte luni, în timp ce se afla în curtea locuinţei de domiciliu, pe fondul consumului de alcool, ar fi aruncat cu benzină pe propriile articole vestimentare, iar mai apoi şi-a pus foc cu o brichetă, moment în care concubinul său, un bărbat de 33 de ani, a încercat să îi îndepărteze hainele ce luaseră foc. Astfel, acesta a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare, însă a refuzat îngrijirile medicale şi transportul la o unitate spitalicească”, a menţionat Ioana Nanu.

Familia, potrivit presei de peste Prut, este cunoscută drept una cu probleme. Deşi nu are documente care să ateste că ar suferi de boli psihice, femeia are un comportament anormal, spun cei care o cunosc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală.

#insarcinata #Romania #spital

În toamna lui 1989 am intrat în clasa întâi scriind cu litere chirilice. Câteva zile mai târziu scriam românește, cu alfabet latin. Țin minte bucuria învățătoarei, care ne spunea ce noroc mare avem noi că vom învăța în limba noastră și cu literele noastre.

Nu a fost un noroc. S-a întâmplat fiindcă pe 27 august 1989 sute de mii de oameni au venit la Chișinău, mulți pe jos, și au cerut. Limba. Alfabetul. Tricolorul. Suveranitatea. Dreptul de a ne hotărî soarta acasă. Nu eram încă liberi în totalitate. Dar temelia era deja pusă.

Iar exact doi ani mai târziu, la aceeași Mare Adunare Națională, a fost proclamată Declarația de Independență, prin care nu doar ne-am rupt de ocupația sovietică, ci am și deschis drumul revenirii acasă, în marea familie europeană.

Drumul înapoi a fost mai lung decât cel al altor țări care s-au eliberat în aceiași ani. Cred că fiecare își are clipa lui în care a crezut că, gata, nu mai ajungem și că oamenii care ne-au adus înapoi limba, tricolorul și speranța au făcut-o în zadar. Dar știm că nu au făcut-o în zadar. Drumul acesta nu are scurtături. Și știm foarte bine că ce nu ne doboară ne face mai puternici.

Astăzi mergem mai hotărât ca oricând pe calea aleasă de părinții noștri și confirmată acum de noi, cu mâna noastră, atunci când am scris în Constituția țării că locul nostru este în Uniunea Europeană. Țara se schimbă. Greu, în pofida presiunilor și greutăților pe care le înfruntăm, dar se schimbă, împreună cu toată Europa.

Până în 2030 trebuie să fim pregătiți. Fiecare la locul lui, prin muncă, unitate, curaj și determinare, dar mai ales prin încrederea că împreună reușim, dărâmând zidurile dintre noi și construind poduri. Este singurul mod în care am reușit vreodată ceva.

Îmi doresc ca până la aniversarea celor 40 de ani de Independență, când fiica mea, Alice, va merge la liceu, să o sărbătorim într-o Republică Moldova membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Și să spunem atunci, sus și tare, că am dus până la capăt năzuința și spiritul Declarației de Independență.