Inundaţiile catastrofale care au ucis cel puţin 72 de persoane în Spania au fost cauzate de un sistem meteorologic distructiv în cadrul căruia aerul rece şi cel cald se întâlnesc şi produc nori de ploaie puternici, un model ce riscă să devină din ce în ce mai frecvent pe fondul schimbărilor climatice, transmite miercuri Reuters.

Fenomenul este cunoscut pe plan local sub numele de „DANA”, un acronim spaniol pentru depresiune izolată la mare altitudine (depresión aislada en niveles altos). Spre deosebire de furtunile sau vijeliile obişnuite, se poate forma în mod independent din curenţii jet polari sau subtropicali.

Atunci când aerul rece suflă peste apele calde ale Mediteranei, aerul mai cald se ridică rapid şi formează nori denşi, încărcaţi cu apă, care pot rămâne deasupra aceleiaşi zone timp de mai multe ore, ceea ce le sporeşte potenţialul distructiv. Potrivit meteorologilor, acest fenomen provoacă uneori grindină de mari dimensiuni şi tornade, aşa cum s-a întâmplat săptămâna aceasta.

Estul şi sudul Spaniei sunt deosebit de predispuse la acest fenomen datorită localizării între Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană. Masele de aer cald şi umed şi fronturile reci se întâlnesc într-o regiune în care munţii favorizează formarea norilor de furtună şi a precipitaţiilor.

Precipitaţiile au depăşit 300 de litri pe metru pătrat

Fenomenul DANA din această săptămână a fost una dintre cele mai intense trei astfel de furtuni înregistrate în ultimul secol în regiunea Valencia, a declarat Ruben del Campo, purtător de cuvânt al agenţiei meteorologice naţionale din Spania, Aemet.

„Previziunile au fost în concordanţă cu ceea ce s-a întâmplat. Însă, într-o zonă situată între Utiel şi Chiva, în provincia Valencia, precipitaţiile au depăşit 300 de litri pe metru pătrat. În acea zonă, sistemele de furtună s-au format şi regenerat continuu”, a explicat el.

În timp ce experţii susţin că va fi nevoie de timp pentru a analiza toate datele şi a se stabili dacă acest fenomen DANA a fost cauzat de schimbările climatice, majoritatea sunt de acord că o creştere a temperaturii din Mediterana şi condiţiile atmosferice mai calde şi mai umede contribuie la producerea unor episoade extreme mai frecvente.

Înainte ca termenul „DANA” să fie inventat, la începutul anilor 2000, orice ploaie abundentă din timpul toamnei, o caracteristică a climatului mediteranean, era cunoscută sub denumirea populară de „gota fria” (picătură rece), în Spania şi în unele regiuni din Franţa. Termenul este încă utilizat pe scară largă în mod colocvial.

Originea sa datează din 1886, când oamenii de ştiinţă germani au introdus ideea de „kaltlufttropfen” (picătură de aer rece), pentru a descrie o perturbare la mare altitudine, dar fără manifestare aparentă la suprafaţă.

Aemet consideră că acest concept de „picătură rece” este depăşit şi defineşte DANA drept o depresiune închisă la mare altitudine, care a devenit izolată şi separată de un curent jet asociat. Potrivit Aemet, fenomenele DANA devin uneori staţionare sau chiar se deplasează înapoi, de la est la vest.

#clima #fenomen DANA #ploi

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.