Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Ce fac oamenii de Revelion ca să aibă noroc: tradiții neobișnuite din lume

31 Dec. 2025, 06:50
 // Categoria: Life // Autor:  Redacția Realitatea
31 Dec. 2025, 06:50 // Life //  Redacția Realitatea

Se crede că în ultima zi din an, respectarea unor tradiții și superstiții poate aduce noroc, sănătate și belșug în noul an. 

Se spune că în ultima zi de an nu e bine să aruncăm gunoiul pentru că astfel dăm afară norocul. Pentru a alunga spiritele rele, de Revelion e bine să fie mult zgomot în casă, iar sărutul sub vâsc aduce noroc în dragoste.

În Ajun, conform tradiţiei populare, fetele nemăritate trebuie să pună într-un vas cu apă un fir de busuioc, o ramură de măr şi un ban, pentru a-l visa pe cel cu care se vor căsători. La trecerea dintre ani, spun bătrânii, este bine ca fiecare să poarte o haină nouă şi ceva roşu, sau o altă culoare veselă care să atragă energiile pozitive.

La miezul nopţii, uşa casei trebuie deschisă pentru ca anul vechi să iasă, iar cel nou să intre. Un obicei pe care îl practică îndrăgostiţii este sărutatul sub vâsc, pentru a fi însoţiţi de dragoste tot anul. La trecerea dintre ani este bine ca fiecare să poarte o haină nouă şi ceva roşu sau o altă culoare veselă care să atragă energiile pozitive.

Să nu mături în prima zi a anului, că-ți mături norocul! Să porți neapărat lenjerie roșie, nouă, pentru noroc în dragoste! Dacă ai chef de călătorii, ia-ți o valiză goală și fă înconjurul casei, dar ai grijă să te vadă cât mai mulți vecini. Altfel, nu-ți iese.

La evrei există credința că dacă mănâncă miere de Anul Nou, vor avea un an dulce.

Evreii obișnuiesc să mănânce dovleac pentru că ei cred că smerita legumă le aduce noroc pentru la anul. Tot la evrei există obiceiul de a-și pune capul într-o simbolică gaură de șarpe, rostind, în același timp, cuvintele: „Să fim capul, nu coada!”. Tot la capitolul ăsta se încadrează și obiceiul de a mânca un cap de pește sau de miel (adică „să fim conducători, nu conduși”). Interesant, doamnele gătesc un fel de cozonac rotund, care simbolizează ciclicitatea vieții, rotundul, perfectul.

La libanezi și la egipteni se sparge o rodie la miezul nopții, în credința că, cu cât mai multe boabe cad pe jos, cu atât mai prosper o să fie anul care vine.

Tot la ei există obiceiul, preluat din Vest, de a pune bani sub pernă de Anul Nou, în credința c-o să iabă noroc de bani tot anul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În Europa și în restul lumii – „câte bordeie, atâtea obiceie”

În Danemarca, vecinii sau prietenii sparg farfurii la ușa prietenilor, iar bucuria și surpriza posesorilor ușii este să constate mulțimea cioburilor – cu cât mai multe, cu atât mai prosper va fi anul. Ceea ce, în altă zi a anului poate fi subiectul unei plângeri la poliție, de revelion, e indiciul iubirii.

În Cehia, femeile aruncă un pantof peste umăr spre ușă – dacă vârful pantofului arată spre ușă, urmează o căsătorie, iar dacă nu, mai stai o tură de 365 de zile.

În Elveția s-a încetățenit credința că dacă arunci cu smântână pe jos în noaptea de Revelion, o să fii prosper tot anul, iar asta are sens, dacă te gândești că cel care strânge după tine o să-ți umple, efectiv, frigiderul cu urări de bine.

La greci există același obicei ca la egipteni, cu spartul rodiei la ușă, în credința că, cu cât mai multe boabe intră în casă, cu atât mai mult ai de spălat după. Pardon: pe atât de prosper îți va fi anul.

În Italia, există credința că trebuie să porți lenjerie intimă roșie, nouă, ca să atragi o nouă iubire în viața ta.

Păpuși arse, cu chipurile de politicienilor

În Ecuador există credința că, dacă arzi păpuși din hârtie cu chipurile politicienilor celebri, arzi ghinionul și supărările.

În Japonia, dacă asculți 108 bătăi de clopot, te cureți de 108 dorințe lumești.

În Finlanda se topește cositor și se toarnă în apă rece. Forma rezultată arată cum va fi anul următor – dacă forma seamănă cu o inimă, te lovește săgeata lui Cupidon, dacă are formă de barcă – pleci în călătorii. Și tot așa.

În România trebuie ca anul următor să te prindă într-o stare de dispoziție bună, fiindcă altfel așa o să fii tot anul.

În Philipine oamenii se îmbracă cu haine cu buline și obișnuiesc să mănânce fructe rotunde, în credința că rotundul îi așează pe un cerc norocos din care nu mai ies.

În Brazilia, la miezul nopții, se sare peste șapte valuri de ocean. La fiecare val trebuie să-ți pui o dorință. Dacă nu știi să înoți, norocul se lasă așteptat.

În Columbia, dacă vrei să călătorești mult anul care vine, trebuie să ieși la miezul nopții cu o valiză goală și să faci înconjurul casei. Ciudățenia are cu atât mai multe șanse să împlinească, cu cât mai mulți vecini de văd făcând asta.

Într-o idee asemănătoare, în Peru există credința că galbenul atrage bani. Trebuie, deci, neapărat să ai ceva galben pe tine ca să atragi prosperitate în noul an.

În Slovenia, norocul îți este stabilit de prima persoană care-ți intră în casă după Anul Nou – dacă e veselă, e bine, așa vei fi și tu, dacă nu, ghinion!

În China, monstrul Nian se sperie dacă arunci cu pocnitori și, în general, faci mult zgomot. Ar fi recomandabil și să porți ceva roșu pentru noroc (pentru că toți chinezii știu că monștrii se tem de culoarea asta și o iau la sănătoasa).

În Vietnam, dar și în alte țări, se face o curățenie temeinică, pentru ca să nu fii nevoit să mături în prima zi a anului, măturând, astfel (Doamne ferește!), și norocul.

 

 

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul de mesagerie Outlook, dezvoltat de gigantul american din domeniul tehnologiei Microsoft, este afectat joi seară, 12 noiembrie, de o pană de proporţii, care are repercusiuni asupra utilizatorilor din întreaga lume, scrie hotnews.ro.

În Franţa, pe platforma Downdetector, care înregistrează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de conexiune, au fost înregistrate câteva sute de notificări la scurt timp după ora locală 18:30, în timp ce în Statele Unite, peste 39.000 de persoane afirmat că nu mai pot accesa serviciul de mesagerie la ora 19:00.

Microsoft 365 a confirmat incidentul cu puţin înainte de această oră, printr-o serie de mesaje publicate pe reţeaua de socializare X.

Grupul american a precizat iniţial că „investighează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de acces la căsuţele poştale Exchange Online prin diverse metode de conectare în America”. Ulterior, a recunoscut că „această problemă (ar putea) afecta conectivitatea la serviciul Microsoft 365 pentru utilizatorii din toate regiunile”.

În timp ce se străduia să „limiteze impactul” defecţiunii, Microsoft a constatat că „o parte din infrastructură este supusă unei încărcări ridicate în mai multe regiuni, ceea ce contribuie probabil la erorile de conectivitate”.

La scurt timp, compania a anunţat că a „început să distribuie traficul de conectare pe întreaga sa infrastructură globală pentru a echilibra mai bine încărcarea”.

Microsoft 365, Outlook şi Teams, indisponibile pentru mii de oameni în SUA

Mai devreme în cursul zilei, Microsoft rezolvase un incident care afecta serviciul său de mesagerie Teams, ceea ce provocase perturbări pentru utilizatorii săi din America de Nord.

Agenția Reuters notează că Microsoft 365, Outlook şi Teams au fost indisponibile joi pentru mii de utilizatori din SUA, iar această problemă a afectat şi conectorii folosiţi de serviciile de inteligenţă artificială ale OpenAI şi Anthropic.

Au fost înregistrate peste 97.000 de sesizări ale utilizatorilor care au raportat probleme cu Outlook la ora locală 14:07 ET (21:00, ora României), potrivit Downdetector.

„Explorăm cu determinare toate căile posibile pentru a reduce impactul”, a anunțat Microsoft într-un comunicat.

Echipa sa a suspendat toate implementările, redirecţionează traficul suplimentar în afara infrastructurii afectate şi reporneşte serverele afectate pentru a le repune în funcţiune, a adăugat compania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!