Mai multe centre din SUA și din alte țări administrează depozite morbide pline de corpuri și capete de oameni înghețați în speranța că într-o bună zi va exista o tehnologie prin care aceștia să fie readuși la viață, scrie BigThink. Pentru un grup mic de futuriști înfocați, acesta este pariul lor pentru nemurire. Care sunt șansele ca aceste trupuri să fie reanimate și ce s-a întâmplat cu primii oameni care au încercat să păcălească moartea?
Criogenia, care încearcă să conserve corpul uman după moarte prin înghețare, este considerată într-o mare măsură o pseudoștiință. Crioconservarea este o metodă științifică demonstrată prin care celule, organe sau, în cazuri mai rare, întregi organisme sunt răcite până la temperaturi foarte joase și renăscute în stare aproximativ intactă. Acest proces are loc și în natură, dar în situații foarte limitate. Oamenii sunt foarte greu de conservat din cauza structurii delicate a capului nostru. Dacă este lipsit de oxigen la temperatura camerei, creierul moare în câteva minute.
Cu toate că corpul ar putea fi reanimat, persoana „trăiește” de cele mai multe ori într-o stare vegetativă permanentă. Prin răcire, creierul ar putea avea ceva mai mult timp la dispoziție. În timpul operațiilor pe inimă sau creier, circulația sângelui ar putea fi oprită până la o oră dacă corpul este menținut la o temperatură de 20 de grade Celsius.
O procedură prin care corpul este răcit la 10 grade Celsius fără oxigen pentru mai multe ore se află încă într-o etapă experimentală. Când un pacient care vrea să fie înghețat moare, începe o cursă contra cronometru în care corpul trebuie pregătit și răcit înainte să se descompună, urmând ca apoi să fie pus într-o sticlă Dewar: un termos plin cu azot lichid. Vasul interior al termosului conține un corp – sau mai multe – învelit în câteva straturi de material izolator, atașat de o targă și suspendat în azot. Capul este orientat în jos pentru ca creierul să se păstreze cât mai rece și stabil. Cu toate că vasul stă într-un al doilea vas, spațiul dintre cele două fiind vidat pentru a se evita transferul de căldură, procesul are loc oricum, iar azotul se evaporă și trebuie înlocuit periodic.
Primele operațiuni de înghețare au început la finalul anilor ’60. Procesul de conservare a corpurilor a devenit mai sofisticat în ultimii 50 de ani, însă, la început, tehnicienii răceau și pregăteau corpurile în grabă cu gheață uscată înainte de a le înghesui în capsule Dewar.
Cele mai multe dintre aceste „conservări” timpurii nu și-au atins ținta. Ele au devenit experimente eșuate de coșmar. Poveștile lor au fost studiate și documentate de specialiștii din domeniu, care au publicat apoi rapoarte detaliate și sincere. Cea mai mare operațiune a fost condusă dintr-un cimitir din Chatsworth, California, de un bărbat pe nume Robert Nelson. Patru dintre clienții lui nu au fost inițial înghețați în azot lichid, ci au fost puși pe un pat de gheață într-o morgă. Unul dintre corpuri a aparținut unei femei al cărei fiu a decis să ia înapoi trupul mamei sale.
El a ținut-o pentru un timp într-un camion pe gheață înainte de a decide să o îngroape. Într-un final, antreprenorul de pompe funebre nu a mai fost mulțumit de felul în care celelalte corpuri erau depozitate așa că le-a introdus pe toate într-o capsulă Dewar cu azot lichid pe care apoi a îngropat-o într-un seif subteran de la cimitir. Nelson susținea că a înlocuit din când în când azotul din capsulă timp de un an până când nu a mai primit bani de la rudele persoanelor păstrate la rece. Până în 1974, Nelson a mai înghețat patru corpuri, printre care și trupurile unei fete de opt ani și al unui băiat de șase ani. Toate cazurile de crioconservare de la Chatsworth de care s-a ocupat Nelson au eșuat într-un final, iar corpurile clienților au fost lăsate să putrezească. Reporterii care au vizitat cripta unde aceste operațiuni eșuate au avut loc au raportat un miros oribil.
Proprietarul a recunoscut că a luat decizii greșite și că a dat faliment. „Cine poate să își garanteze că vei fi suspendat pentru 10 sau 15 ani?” a spus Nelson la acea vreme. Soarta cea mai rea au avut-o corpurile păstrate într-un seif subteran similar dintr-un cimitir din Butler, New Jersey. Depozitul Dewar fusese proiectat foarte prost, țevile nefiind izolate. Acest lucru a dus la o serie de incidente nefericite. Corpurile din recipient s-au dezghețat parțial, s-au mișcat și au înghețat din nou, rămânând lipite de capsulă precum un copil care iarna își lipește limba de un stâlp înghețat.
Într-un final, corpurile au trebuit să fie complet dezghețate pentru a se dezlipi de vas, înghețate din nou și puse înapoi. Un an mai târziu, termosul s-a defectat din nou, iar corpurile s-au descompus într-un amestec de fluide la fundul capsulei. S-a luat apoi decizia ca întregul vas să fie dezghețat, iar rămășițele recuperate și îngropate. Persoanele care au primit această nefericită sarcină au fost nevoiți să poarte măști cu oxigen.
Dintre toate persoanele care au fost înghețate înainte de 1973, un singur corp a mai fost păstrat. Trupul lui James Bedford a fost închis într-un vas Dewar în 1967, după ce acesta a murit de cancer. În loc să lase corpul în seama unor îngrijitori ca Nelson, familia lui Bedford s-a ocupat personal de capsulă.
Trupul bărbatului a ocupat mai multe vase pentru crioconservare timp de în jur de 15 ani, înainte ca acesta să ajungă la fondatorii Alcor, o organizație modernă specializată în domeniul criogeniei. În prezent, industria din SUA s-a consolidat în jurul a două organizații principale: Alcor și Cryonics Institute, care are peste 200 de corpuri depozitate în cisterne uriașe și acceptă zeci de clienți noi în fiecare an. Există opțiuni și în alte țări, precum Rusia, unde compania KrioRus îngheață nu doar oameni, ci și animale de companie – printre acestea se numără și „Nasture”, o șinșilă care a murit.
Întrucât în acest moment nu există posibilitatea readucerii la viață a unui corp uman înghețat, criogenia rămâne o combinație bizară între procesul științific și speranța că într-o bună zi acesta va avea și o utilitate. Cu toate că șansele să atingă nemurirea sunt slabe, zeci de persoane își supunul corpul sau creierul criogeniei în fiecare an. Dacă rămășițele lor nu sunt gestionate prost și corpul lor nu se dezintegrează, există o șansă bună ca ele să rămână înghețate pentru multe decenii de acum înainte.
Din nefericire, după dezghețare, corpurile lor vor ieși din acest proces crăpate într-un milion de bucăți, iar posibilitatea ca acestea să fie asamblate la loc ține din nou de domeniul științifico-fantastic, cel puțin, în viitorul apropiat.
