Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Ce s-a vândut cel mai bine din bunurile confiscate în Moldova. Bijuteriile au adus cele mai mari încasări

10 Iul. 2026, 11:22
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
10 Iul. 2026, 11:22 // Economie //  Realitatea.md

Bijuteriile din metale prețioase au adus cele mai mari încasări din vânzarea bunurilor confiscate de Serviciul Fiscal de Stat în prima jumătate a anului 2026. În total, instituția a comercializat bunuri în valoare de 854,5 mii de lei.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, din vânzarea a 60 de bijuterii din metale prețioase au fost încasați 419.477 de lei, aproape jumătate din suma obținută din comercializarea tuturor bunurilor confiscate în această perioadă.

După bijuterii, cele mai mari încasări au provenit din vânzarea a 1.349 de litri de alcool etilic, în valoare de 148.390 de lei, și a șapte containere din metal, comercializate pentru 102.127 de lei.

În perioada ianuarie-iunie 2026, Fiscul a valorificat bunuri confiscate din 12 categorii, inclusiv patru mijloace de transport, 14 telefoane mobile, 927 de piese auto, 17 calculatoare și componente, echipamente și utilaje, boxe și sisteme acustice, dispozitive de vedere și stații radio, șapte butoaie pentru bere și articole vestimentare.

Serviciul Fiscal de Stat precizează că bunurile confiscate pot fi cumpărate atât de persoane fizice, cât și de persoane juridice. Cei interesați pot consulta lista actualizată a bunurilor disponibile pe pagina instituției și pot depune online o ofertă pentru achiziționarea acestora.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!