Națiunile insulare mici ar prefera să lupte în loc să fugă de efectele schimbărilor climatice, dar nivelul în creștere al oceanelor a provocat discuții legale apocaliptice despre situația amenințătoare în care o națiune își pierde dreptul de a exista ca stat dacă teritoriul său este înghițit de valuri, scrie The Guardian.
Forumul Insulelor din Pacific, care reprezintă multe dintre cele mai vulnerabile state din lume, a invitat experți din domeniul juridic care să dezbată această problemă și a început o campanie diplomatică pentru a se asigura că statutul de țară rămâne în picioare chiar și după ce structura fizică a unei națiuni nu mai există.
Oceanele vor continua să crească, procesul urmând să fie încă și mai accelerat în a doua jumătate a secolului. Hărțile cu insule sunt deja redesenate, iar liniile de coastă ale națiunilor insulare sunt din ce în ce mai amenințate de furtunile puternice.
În câteva decenii, arhipelagurile ar putea să își piardă atolii care le definesc granițele naționale. Peste un secol, dacă nu chiar mai devreme, state întregi ar putea deveni nelocuibile, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la ceea ce se va întâmpla cu cetățenii, guvernele și resursele lor.
Banca Mondială a spus că reglementările actuale cu privire la aceste aspecte au fost concepute într-o perioadă de stabilitate climatică și vor trebui reevaluate pentru a lua în calcul această „situație fără precedent pentru legea internațională”.
„Pe măsură ce țărmurile noastre sunt devorate de creșterea nivelului mării, ce se va întâmpla cu suveranitatea noastră, cu pământurile noastre, cu titlurile și casele noastre?” a întrebat premierul Insulelor Cook, Mark Brown, în timpul unei conferințe organizate în Fiji anul acesta.
„Ce se va întâmpla cu drepturile noastre fundamentale și libertățile garantate de constituția noastră și de Declarația Universală a Drepturilor Omului? Cum ne putem realiza viziunea comună când chiar statutul nostru de „state” este pus la îndoială? Cum ne putem face datoria față de poporul nostru când le sunt luate casele și mijloacele de trai? Aceste întrebări sunt dificile, dar reale. Este nevoie de soluții.”
O țară ca Tuvalu, care are o altitudine medie de 2 metri, nu va fi complet acoperită de ape până în secolul al XXII-lea, potrivit lui Robert E. Kopp, profesor de științe ale pământului la Universitatea Rutgers din New Jersey. Posibila prăbușire a uriașului ghețar Thwaites din Antarctica ar putea grăbi lucrurile, întrucât ar adăuga 1,5 metri la înălțimea oceanelor, dar procesul ar dura câteva decenii.
Riscul mult mai presant, potrivit lui Kopp, este acela reprezentat de furtunile violente. „Nu este vorba doar de creșterea nivelului mării, ci și de [situația în care] un loc este inundat de mai multe ori pe an”. Inundațiile vor reprezenta o problemă majoră cu mult înainte ca aceste țări să se scufunde complet. „Ar putea deveni imposibil să trăiești de-a lungul coastei fără protecție”, a spus și Peter Girard, de la Climate Central.
Tuvalu și alte state insulare au început de curând să își consolideze țărmurile cu bariere de beton împotriva inundațiilor, dar acestea reprezintă doar o soluție parțială de apărare care se va diminua cu timpul și va fi mereu vulnerabilă în fața valurilor tsunami și a inundațiilor majore, precum și în fața creșterii bruște a apelor subterane.
Forumul Insulelor din Pacific a cerut în 2020 garanții internaționale pentru zonele maritime existente – și pentru resursele care se regăsesc în ele – chiar și atunci când țărmurile se erodează.
Mai recent, Tuvalu a lansat o campanie diplomatică pentru ca alte națiuni să îi recunoască caracterul statal indiferent de impactul fizic al schimbărilor climatice.
Kofe a făcut referire la definiția unui stat conform convenției de la Montevideo, care precizează că un stat trebuie să îndeplinească patru criterii: un teritoriu fizic, o populație, un guvern și capacitatea de a intra în relații cu alte țări. „Dacă ar fi să luăm acea definiție, Tuvalu ar putea să își piardă statutul de stat dacă ne pierdem teritoriul fizic sau dacă suntem obligați să ne mutăm într-o locație diferită”.
„Așa că ne imaginăm doar acest cel mai sumbru scenariu – dacă se va ajunge la asta, am vrea ca lumea să continue să ne recunoască statalitatea ca fiind permanentă”, a spus Kofe.
Până acum, nouă guverne și-au luat acest angajament: Venezuela, Bahamas, Saint Kitts, St Lucia, Vanuatu, Niue, Palau, Gabon și Taiwan. Tuvalu se află în discuții și cu vecini mai mari, precum Noua Zeelandă și Australia.
Mai mult, Tuvalu a demarat procesul de digitalizare al guvernului său pentru a ușura misiunea de relocare, în timp ce academicieni din domeniul juridic au luat în considerare posibilitatea ca un stat să își continue existența prin închirierea teritoriului unei alte țări.
În sprijinul acestui concept, Patricia Galvao Teles, un membru al Comisiei de Drept Internațional care a participat la conferința din Fiji, a menționat precedentul istoric reprezentat de guvernele aflate în exil pe timp de război și evenimentele istorice ale relocării Sfântului Scaun și Ordinului Suveran al Maltei.
Totuși, în acele cazuri, mutarea a fost temporară, iar tărâmul de origine a rămas intact fizic. Un stat care se evacuează din cauza efectelor schimbărilor climatice s-ar putea să întâmpine dificultăți mult mai mari pentru a-și demonstra viabilitatea pe termen lung când teritoriul său de origine se scufundă tot mai mult în ocean.
O altă provocare o reprezintă capacitatea unui popor de a-și păstra drepturile legale și coeziunea culturală ca parte a unei diaspore permanente. Galvao Teles a amintit faptul că legea internațională nu are o categorie legală specială pentru persoane care au ajuns refugiați din cauza climei sau pentru oamenii afectați de creșterea nivelului mării.
Una dintre soluții, propusă de Banca Mondială, ar fi ca aceste națiuni insulare amenințate cu dispariția să se unească cu alte state, așa cum s-a întâmplat în cazul Zanzibar-Tanganika în 1964, cele două țări formând apoi Tanzania.
„Nu trebuie să pierdem din vedere imaginea de ansamblu”, a avertizat Henry Puma, secretarul general al Forumului Insulelor din Pacific, care a evidențiat faptul că acțiunea climatică este cea mai bună șansă pentru ca micile națiuni insulare să își asigure drepturile și supraviețuirea.
„Obiectivul principal pentru noi va rămâne mereu să ne asigurăm că păstrăm creșterea temperaturilor globale sub 1,5 grade Celsius”.
