Victoria rușilor în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru NATO, se arată într-un raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Într-un astfel de scenariu, granițele Poloniei, Ungariei, Slovaciei și României s-ar afla direct sub amenințarea unui atac terestru rusesc.
Institutul american pentru studiul războiului arată că dacă Statele Unite vor permite Rusiei să învingă Ucraina prin neacordarea ajutorului financiar blocat acum în Congres, atunci vor crește considerabil riscurile unui atac direct împotriva NATO. Asta pentru că granițele Poloniei, Slovaciei, Ungariei, dar și României se vor afla, pentru prima dată de la căderea Uniunii Sovietice, sub amenințarea directă a unui atac terestru rusesc. Și dacă s-ar întâmpla asta, evident că NATO își va concentra resursele pentru a sprijini flancul de sud-est, lăsând astfel descoperite țările nordice, este unul dintre scenariile analizate.
Pe de altă parte, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a întocmit un raport în care a identificat Federația Rusă ca fiind actorul principal în dosarele privind securitatea țării noastre.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Printre principalele provocări evidențiate în raport se numără încercările rusești de a obține informații din instituțiile noastre cu responsabilități în domeniul apărării și securității, culegerea de informații strategice privind exercițiile militare, tehnica și echipamentele din dotare și infrastructura critică, precum și subminarea încrederii publice prin dezinformare și propagandă.
Pentru a face față acestor provocări, autoritățile au intensificat măsurile de securitate și monitorizare în zona Mării Negre. Cu toate acestea, raportul subliniază că România rămâne expusă la diverse forme de agresiune hibridă din partea Federației Ruse.
