Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Ce trebuie să faci ca să nu te îngrași de sărbători. Top 5 cele mai bune sfaturi

06 Dec. 2023, 14:18
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea MD
06 Dec. 2023, 14:18 // Life //  Realitatea MD

Sezonul sărbătorilor este adesea sinonim cu mesele abundente și delicioase, oferindu-ne ocazia de a savura bucatele tradiționale și de a ne bucura de momente speciale cu cei dragi. Cu toate acestea, pentru cei preocupați de menținerea unei diete sănătoase sau de evitarea îngrășării, această perioadă poate fi un adevărat provocare. Psihoterapeutul Angela Nuțu oferă câteva sfaturi utile pentru a gestiona consumul în exces în timpul sărbătorilor.

Mâncarea, o componentă esențială a culturii noastre

Psihoterapeutul Angela Nuțu recunoaște că mâncarea nu este doar o sursă de energie și nutrienți, ci reprezintă și o componentă esențială a culturii noastre de sărbători, contribuind la bunăstarea socială, familială și emoțională. Tradițiile și obiceiurile ne influențează alegerile alimentare, iar mesele festive aduc oamenii împreună și îmbunătățesc starea de spirit, scrie click.ro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Sfaturi pentru a nu exagera cu mâncatul

Nu sări peste mese: Este tentant să sari peste mese în încercarea de a reduce aportul caloric, dar acest lucru poate duce la consumul excesiv ulterior. Păstrează-ți programul obișnuit de masă, chiar dacă activitățile variază în perioada sărbătorilor.

Urmărește porțiile: Crește conștientizarea asupra dimensiunii porțiilor. Încearcă să mănânci doar jumătate din ceea ce ai în farfurie și ascultă semnalele corpului când începe să se simtă sătul.

Mănâncă încet: Dă-ți timp să savurezi fiecare înghițitură și permite-i creierului să transmită semnalele de sațietate. Acest lucru poate preveni consumul excesiv într-un interval scurt de timp.

Fă mișcare: Exercițiile fizice nu numai că contribuie la sănătatea fizică, ci și la bunăstarea mentală. Un antrenament scurt poate reduce stresul și poate încuraja producția de endorfine, ajutându-te să eviți consumul compulsiv.

Bucură-te cu măsură: Nu pune prea multă presiune pe tine. Bucură-te de sărbători, dar impune-ți limite. Concentrează-te asupra bucuriei de a fi cu familia și de a crea amintiri frumoase.

În concluzie, sărbătorile pot fi savurate într-un mod echilibrat, respectând tradițiile și obiceiurile, fără a compromite sănătatea. Alege cu înțelepciune, ascultă-ți corpul și bucură-te de această perioadă specială cu rațiune și măsură.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 19:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 19:09 // Slider //  Victoria Laur

Institutul Patrimoniului Cultural ar urma să fie reorganizat și absorbit de către Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Prevederea se conține în nota informativă a unui proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament de deputatul Virgiliu Pâslariuc.

Inițiativa prevede modificarea Legii privind protejarea patrimoniului cultural imaterial și a Legii privind Fondul național al culturii. Astfel, referințele la Institutul Patrimoniului Cultural ar urma să fie înlocuite cu cele la Centrul Național de Cultură Tradițională, iar atribuțiile privind identificarea, documentarea, cercetarea și expertizarea științifică a patrimoniului cultural imaterial și etnografic vor fi reglementate în mod corespunzător.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform autorului, reorganizarea este motivată de faptul că activitatea Institutului Patrimoniului Cultural ține în principal de domeniul cercetării, aflat în responsabilitatea Ministerului Educației și Cercetării. Deși Ministerul Culturii exercită calitatea de fondator al institutului, finanțarea acestuia este asigurată prin intermediul Ministerului Educației și Cercetării. Astfel, absorbția de către Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” ar urma să integreze activitatea de cercetare într-un cadru instituțional corespunzător profilului său, se arată în nota informativă a proiectului.

Inițiativa urmărește consolidarea sistemului național de cercetare și inovare în domeniul patrimoniului cultural, precum și utilizarea mai eficientă a resurselor instituționale, financiare și administrative, transmite IPN.

Pentru anul 2026, bugetul aprobat inițial pentru Institutul Patrimoniului Cultural a fost de 11,68 milioane de lei, fiind majorat ulterior la 11,89 milioane de lei. Până la elaborarea notei de fundamentare, instituția cheltuise 7,61 milioane de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 64% din resursele financiare precizate.