Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Cea mai activă localitate la 2 ore de la deschiderea secțiilor de votare. Au votat deja peste 2 mii de cetățeni

21 Nov. 2021, 09:56
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
21 Nov. 2021, 09:56 // Alegeri //  Realitatea.md

Până la ora 9:00, din cele 15 localități, unde se desfășoară alegerile locale noi, cea mai activă regiune s-a dovedit a fi municipiul Bălți, unde s-au prezentat 2 086 de cetățeni la urnele de vot, ceea ce reprezintă 2,04%, din totalul de 101 867 de locuitori înregistrați în municipiu. Datele au fost prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Potrivit datelor CEC, după Bălți urmează, satul Cupcini din raionul Edineț cu 205 de alegători din totalul de 7 164 de alegători, satul Călinești, raionul Fălești cu 161 de votanți din totalul de 2 107, satul Camenca, raionul Glodeni cu 90 de alegători din totalul celora 1 520, satul Opaci, raionul Căușeni cu 76 de alegători din totalul celora 2 589 de votanți etc.

Mai jos vă prezentăm lista integrală a celor 15 localități cum s-a votat până la ora 9:00.

Precizăm că, secțiile de vot s-au deschis la ora 7:00 și se vor închide la ora 21:00.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!