Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins marți o cerere a 672 de pompieri profesionişti şi voluntari împotriva vaccinării lor obligatorii contra COVID-19 în Franţa, transmite AFP.

„Curtea a apreciat că aceste cereri sunt în afara domeniului de aplicare a Articolului 39 din reglementarea sa care permite sesizarea în procedură de urgenţă când solicitanţii sunt expuşi unui risc real de daune ireparabile”.

Pompierii invocaseră dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului referitoare la „dreptul la viaţă” şi „dreptul la respectarea vieţii private şi familiale”.

Ei cereau CEDO să „suspende obligativitatea vaccinării” prevăzută prin legea din 5 august 2021 referitoare la gestionarea crizei sanitare şi să suspende de asemenea dispoziţiile prevăzând interzicerea exercitării activităţilor celor care nu se vor conforma vaccinării obligatorii”, precum şi întreruperea remunerării acestora.

Decizia CEDO, luată de un complet format din şapte judecători, nu prevede totuşi „imposibilitatea unor decizii ulterioare cu privire la admisibilitate şi asupra fondului cazurilor respective”, precizează curtea.

Într-un comunicat anunţând intenţia sa de a sesiza Curtea, sindicatul Sud SDIS al pompierilor insista la începutul lunii august asupra faptului că nu este împotriva vaccinului, ci doar împotriva obligativităţii vaccinării, foarte rău primită, inclusiv de persoane deja vaccinate.

Curtea Constituţională a Franţei a susţinut, cu unele excepţii, la 5 august, legea adoptată de parlamentul ţării privind obligativitatea vaccinării pentru angajaţii serviciilor de urgenţă, medicilor şi profesorilor, conform presei franceze.

„Este prima hotărâre europeană cu privire la obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19”, a reacţionat pe Twitter juristul Nicolas Hervieu, specialist al CEDO.

Curtea, cu sediul la Strasbourg, se pronunţase totuşi deja într-un dosar referitor la obligativitatea vaccinării în 8 aprilie, în urma sesizării unor părinţi cehi care refuzau să-şi vaccineze copiii împotriva bolilor copilăriei.

CEDO aprecia că această obligaţie poate fi necesară într-o societate democratică. Această hotărâre, chiar dacă nu se referea la vaccinarea împotriva COVID-19, este considerată drept o înfrângere pentru antivaccinişti.

#CEDO #Franta #pompieri #vaccinare

În toamna lui 1989 am intrat în clasa întâi scriind cu litere chirilice. Câteva zile mai târziu scriam românește, cu alfabet latin. Țin minte bucuria învățătoarei, care ne spunea ce noroc mare avem noi că vom învăța în limba noastră și cu literele noastre.

Nu a fost un noroc. S-a întâmplat fiindcă pe 27 august 1989 sute de mii de oameni au venit la Chișinău, mulți pe jos, și au cerut. Limba. Alfabetul. Tricolorul. Suveranitatea. Dreptul de a ne hotărî soarta acasă. Nu eram încă liberi în totalitate. Dar temelia era deja pusă.

Iar exact doi ani mai târziu, la aceeași Mare Adunare Națională, a fost proclamată Declarația de Independență, prin care nu doar ne-am rupt de ocupația sovietică, ci am și deschis drumul revenirii acasă, în marea familie europeană.

Drumul înapoi a fost mai lung decât cel al altor țări care s-au eliberat în aceiași ani. Cred că fiecare își are clipa lui în care a crezut că, gata, nu mai ajungem și că oamenii care ne-au adus înapoi limba, tricolorul și speranța au făcut-o în zadar. Dar știm că nu au făcut-o în zadar. Drumul acesta nu are scurtături. Și știm foarte bine că ce nu ne doboară ne face mai puternici.

Astăzi mergem mai hotărât ca oricând pe calea aleasă de părinții noștri și confirmată acum de noi, cu mâna noastră, atunci când am scris în Constituția țării că locul nostru este în Uniunea Europeană. Țara se schimbă. Greu, în pofida presiunilor și greutăților pe care le înfruntăm, dar se schimbă, împreună cu toată Europa.

Până în 2030 trebuie să fim pregătiți. Fiecare la locul lui, prin muncă, unitate, curaj și determinare, dar mai ales prin încrederea că împreună reușim, dărâmând zidurile dintre noi și construind poduri. Este singurul mod în care am reușit vreodată ceva.

Îmi doresc ca până la aniversarea celor 40 de ani de Independență, când fiica mea, Alice, va merge la liceu, să o sărbătorim într-o Republică Moldova membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Și să spunem atunci, sus și tare, că am dus până la capăt năzuința și spiritul Declarației de Independență.