Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Cei 30 de ani de Independență scot în libertate peste 1700 de deținuți. Li se va achita și aproape 8 mii de lei

20 Nov. 2021, 16:12
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
20 Nov. 2021, 16:12 // Politica //  Realitatea.md

Cu prilejul marcării anul acesta a 30 de ani de la proclamarea Independenței, 1 723 de deținuți urmează să fie amnistiate, iar pentru 1 650 de condamnați ar putea fi aplicată libertatea condiționată înainte de termen sau liberarea după reducerea termenului. În acest sens, Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului a aprobat raportul pentru proiectul de lege privind amnistia.

Potrivit proiectului, actul de amnistie nu va putea fi aplicat față de persoanele care au săvârșit infracțiuni deosebit sau excepțional de grave, precum și infracțiuni de corupție și conexe corupției.

Totuși, luând în considerare faptul că din categoria respectivă de persoane unii au executat deja termene mari de detenție, potrivit proiectului de lege, se propune ca pedeapsa penală aplicată acestora să fie redusă parțial, cu anumite excepții, stabilite în proiect.

Documentul mai prevede că va fi creată o Comisie specială, care va analiza dosarele de amnistie. În acest sens, Administrația Națională a Penitenciarelor va prezenta Comisiei lista condamnaților care cad sub incidența acestei legi. Ulterior, vor fi inițiate demersurile către instanțele de judecată competente privind aplicarea unei soluții, cum ar fi absolvirea sau reducerea pedepsei condamnatului.

La eliberarea din locul de detenție, persoanele vor primi o indemnizație unică în valoare de 75 la sută din salariul mediu pe economie, care, în acest an, este de 7 953 de lei. Astfel, implementarea acestui proiect de lege prevede cheltuieli în sumă de 9 514 612 lei.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!