Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Cel puțin 34 de morți în nord-estul Indiei după un val de inundații puternice

02 Iun. 2025, 22:44
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
02 Iun. 2025, 22:44 // În Lume //  Ana Panaguța

Cel puțin 34 de persoane au murit în regiunea de nord-est a Indiei în urma inundațiilor puternice care au provocat alunecări de teren în ultimele patru zile, anunță luni, 2 iunie curent, autoritățile și mass-media. Departamentul meteorologic al țării avertizează că vor urma alte ploi puternice, scrie mediafax.ro.

Peste 1000 de turiști blocați în statul Sikkim din Himalaya au fost evacuați luni, potrivit unui comunicat emis de guvernul indian, iar echipele de salvare ale armatei au fost desfășurate în statul Meghalaya pentru a salva peste 500 de persoane blocate în zonele inundate.

În Bangladesh, cel puțin patru membri ai unei familii au murit într-o alunecare de teren, iar sute de adăposturi au fost deschise duminică în Rangamati, Bandarban și Khagrachhari.

Autoritățile au avertizat cu privire la noi alunecări de teren și inundații, îndemnând locuitorii din zonele vulnerabile să rămână în alertă, potrivit Reuters.

Drumurile și casele din orașul Silchar din Assam au fost, de asemenea, inundate, conform imaginilor furnizate de agenția de știri ANI, iar copacii căzuți au fost împrăștiați pe drumuri.

Nord-estul Indiei și Bangladeshul sunt predispuse la ploi torențiale care declanșează alunecări de teren mortale și inundații rapide, afectând milioane de oameni în fiecare an.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 13:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 13:11 // Slider //  Valentina Buza

Instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova au admis deja 2.433 de studenți străini în anul curent de studii, conform datelor preliminare furnizate de universități, anunță Ministerul Educației. Dintre aceștia, 1.469 au fost înscriși la programele de studii superioare de licență, iar 964 – la master. La această etapă, numărul tinerilor care aleg să studieze la universitățile din țară denotă o creștere, anul trecut fiind înmatriculați 2.311 studenți străini.

Tinerii provin din 31 de țări ale lumii, preponderent din România, Ucraina, India, Israel. În instituțiile noastre învață studenți și din țări precum Tunisia, SUA, China, Suedia, Turcia, Danemarca, Azerbaidjan ș.a.

Cei mai mulți studenți au fost admiși la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea de Stat din Moldova.

Tinerii au optat pentru programe de licență în domenii precum Științe sociale și comportamentale, Științe ale educației, Științe economice, Sănătate, Drept, Tehnologii ale informației și comunicațiilor, Medicină veterinară, Arhitectură și construcții, Inginerie și activități inginerești. Topul celor cinci specialități alese de studenții străini este format din: Psihologie, Drept, Medicină, Pedagogie preșcolară și Stomatologie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!