Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Cele 4 legi, ce vizează bugetul anului 2023, au primit avizele Comisiilor parlamentare, iar rapoartele au fost aprobate

09 Dec. 2022, 16:32
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
09 Dec. 2022, 16:32 // Politica //  Realitatea.md

Comisiile parlamentare de profil au examinat proiectele legii bugetului de stat pentru anul 2023, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat, proiectul politicii fiscale și vamale, precum și proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM), în cadrul ședințelor de astăzi, 9 decembrie și au aprobat rapoartele asupra acestor documente, care vor fi supuse dezbaterilor în plenul Parlamentului, pentru a obține votul în prima lectură.

La elaborarea proiectului legii bugetului de stat pentru anul viitor s-a ținut cont de obiectivele Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova europeană 2030”. Astfel, proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2023 este fundamentat pe o creștere economică de 2% și pe nivelul inflației medii anuale de 15,7%.

În anul 2023, veniturile bugetului de stat vor constitui 64,9 miliarde de lei, cu 9,3% mai mult decât venitul precizat în anul curent, iar cheltuielile vor fi de 83,2 miliarde de lei, mai mari cu 12,5%. Deficitul bugetului de stat, va fi de 18,3 miliarde de lei, care se preconizează a fi acoperit din surse interne și externe.

Taxa pe valoarea adăugată este cea mai importantă sursă de venit, peste jumătate din tot volumul. Intrările din granturi la bugetul de stat în anul viitor se prevăd în mărime de 5,5 miliarde de lei, ceea ce constituie 8,5% din totalul veniturilor.

Principalele măsuri de politici care s-au regăsit în proiectul bugetului pe anul 2023 sunt:

– acordarea compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie, cu un fond de reducere a vulnerabilității energetice în volum de 5 miliarde de lei;

– acordarea sporului lunar pentru bugetari, în mărime de 1300 lei;

– acordarea plății compensatorii persoanelor al căror salariu lunar va fi mai mic de 4000 lei;

– realizarea programului Prima Casă;

– programele START pentru TINERI și PARE 1+1;

– asigurarea majorării normelor financiare pentru alimentarea copiilor și elevilor din instituțiile de învățământ;

– majorarea burselor elevilor, studenților și sportivilor;

– susținerea activității teatrelor, a circului și a organizațiilor concertistice și altele.

Anul viitor, vor derula cca 154 proiecte finanțate din surse externe. Cheltuielile pentru executarea acestora sunt estimate la 4,5 miliarde lei. Datoria publică se estimează a fi de 39,7 la sută din Produsul Intern Brut, la finele anului 2023.

Proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2023 prevede atât venituri, cât şi cheltuieli în jur de 14,1 miliarde de lei. În comparaţie cu suma aprobată pentru curent, este prognozată majorarea veniturilor și a cheltuielilor cu 15,1%.

Conform proiectului, prima de asigurare medicală obligatorie în sumă procentuală din salariu şi din alte recompense nu va fi modificată în anul 2023 și va constitui 9%. Totodată, cetățenii care trebuie să se asigure de sine stătător vor putea cumpăra polița medicală obligatorie cu 12.600 de lei, mărime care reiese din salariul nominal mediu pe țară prognozat pentru anul 2023, în sumă de 11.700 de lei.

Totuși, rămân în vigoare facilitățile și reducerile pentru cei care vor procura prima de asigurare medicală obligatorie. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 martie, aceasta va putea fi procurată la preț de 4 056 de lei.

Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 (BASS) a primit astăzi avizul pozitiv  din partea Comisiei economie, buget și finanțe, iar Comisiei protecție socială, sănătate și familie a aprobat raportul la acest proiect de lege, care, pentru anul viitor prevede venituri totale de circa 38,7 miliarde de lei, în creştere cu 7,5 miliarde de lei sau cu 24,1 la sută mai mult față de anul acesta. Aceeași sumă de 38,7 miliarde de lei este prognozată și la capitolul cheltuieli.

Prognoza veniturilor și a cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 a fost efectuată în baza analizei dinamicii contingentului beneficiarilor de prestaţii, tendinţelor şi performanţelor înregistrate în anii precedenţi şi în baza prognozei indicilor macroeconomici.

Proiectul prevede măsuri, realizarea cărora a început în anul curent și care vor continua în anul viitor:

– acordarea, de la l octombrie 2022, a indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani (persoanelor asigurate și neasigurate) în mărime de 1000 lei;

– majorarea, de la l octombrie 2022, a cuantumului indemnizației lunare de suport pentru creșterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină de la 370 lei până la 500 lei;

– acordarea dreptului la o opțiune nouă persoanelor asigurate care se află în concediul pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani: de beneficiere de indemnizație lunară pentru îngrijirea copilului pentru o perioadă de 12 luni în cuantum de 90% din baza de calcul; 

– majorarea, începând cu l ianuarie 2023 a cuantumului indemnizației unice la nașterea copilului de la 10068 lei până la 10932 lei sau cu 864 lei, care a fost estimat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, conform legislației în vigoare, în baza valorii monetare a coșului minim de bunuri necesar la nașterea copilului.

Ponderea cea mai mare a cheltuielilor din BASS revine asigurării dreptului la pensie pentru limită de vârstă: peste 19,7 miliarde de lei, cu 34,5% mai mult față de suma aprobată pentru anul acesta. Ponderea cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat în PIB, estimate pentru anul viitor, va constitui 12,5%.

Prevederile proiectului politicii fiscale și vamale pentru anul 2023 țin cont de vulnerabilitățile cauzate de războiul din Ucraina și de necesitatea adaptării la contextul actual. Prin urmare, principalele obiective sunt identificarea instrumentelor pentru creșterea economică, simplificarea mecanismului de calculare și achitare a impozitelor și taxelor, precum și îmbunătățirea proceselor de raportare fiscală, armonizarea cu legislația Uniunii Europene.

Documentul conține un șir de măsuri, care vor contribui la crearea unor condiții mai bune pentru dezvoltarea economică, printre care: introducerea cotei 0% la impozitul pe venit pentru întreprinderi micro, mici sau mijlocii, în cazul nerepartizării profitului net pentru perioadele fiscale 2023-2025; amortizarea accelerată a investițiilor pentru întreprinderile mari; implementarea conceptului privind restituirea sumei TVA acumulată în cont începând cu 1 ianuarie 2023; taxarea inversă a TVA la importul de servicii. Documentul mai prevede că trecerea TVA în cont către companii va fi eligibilă pentru acele întreprinderi care vor folosi e-factura și aparate fiscale moderne după noul Sistem Informațional „Monitorizarea electronică a vânzărilor”.

De asemenea, în proiectul politicii fiscale și vamale au fost introduse măsuri care vin să consolideze veniturile autorităților publice locale, în special, ale primăriilor, inclusiv prin redistribuirea unor taxe. Totodată, vor fi majorate plafoanele valorice la tichetele de masă:  de la 35 lei la 55 lei și de la 55 lei la 70 de lei și plafonul valorii mijloacelor fixe pentru care se calculează amortizarea în scopuri fiscale – de la 6 000 lei la 12 000 lei.

Actul vizează și modificarea legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, salariul minim pentru personalul din sectorul bugetar va fi majorat de la 3 500 lei la 4000 lei.

Termenul de desfășurare a activității de comerț în baza patentei va fi prelungit până la 1 iulie 2023, iar încasările din taxa pentru folosirea drumurilor vor fi alocate, în proporție de 100%, către bugetele locale, sub formă de transferuri cu destinație generală.

Cele patru proiecte de lege urmează să fie dezbătute în Parlament de către deputați, luni 12 decembrie, în cadrul unei ședințe speciale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 19:19
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 19:19 // Slider //  Ana Panaguța

O țesătură interactivă care funcționează ca un ecran tactil deschide calea către haine capabile să redea videoclipuri, să măsoare temperatura și să răspundă la atingere, transmite hotnews.ro.

Descoperirea a fost făcută de cercetătorii de la Universitatea Națională din Singapore (NUS), care au transformat o țesătură cu aspect obișnuit într-un ecran interactiv în care materialul însuși este afișajul, potrivit publicației de tehnologie New Atlas.

Tehnologia se bazează pe o fibră electronică specială, sensibilă la presiune, care conține cipuri LED miniaturale, conexiuni electrice și un strat sensibil la atingere, fiecare fir având o grosime de aproximativ 1 mm și o lungime de 10 metri.

Pentru a demonstra tehnologia, cercetătorii au montat 54 de fibre în antebrațul unei mâneci. Fiecare fir conține 96 de LED-uri. Rezultatul este un ecran de 168 × 105 mm cu o rezoluție de 96 × 54 de pixeli, o rată de reîmprospătare de 30 de cadre pe secundă și o adâncime de culoare de 8 biți.

Deși este un ecran cu o rezoluție destul de scăzută după standardele moderne, acesta poate afișa imagini recognoscibile, animații și interfețe grafice simple, scrie sursa citată.

Pe lângă fibrele de afișare, cercetătorii au integrat un microfon, un difuzor și mai mulți senzori în fibrele flexibile ale îmbrăcămintei.

Cum funcționează

La baza tehnologiei stau „fibrele digitale cu pixeli”. Acestea sunt fire lungi și flexibile din plastic. În interiorul lor se află un rând de cipuri LED miniaturale, circuite electrice minuscule și un strat sensibil la atingere. Firele de cupru transmit energie și comenzi, iar fiecare LED funcționează ca un pixel independent capabil să își schimbe culoarea.

Incorporarea tuturor acestor componente electronice într-un obiect atât de subțire și flexibil precum un fir nu a fost deloc o sarcină ușoară.

Cercetătorii au așezat mii de cipuri LED RGB miniaturale în linie dreaptă, alături de fire subțiri de cupru izolate. Cu ajutorul unui laser programabil, au îndepărtat izolația în punctele de contact, au aplicat aliaj de lipit și au încălzit ansamblul. Această metodă a permis conectarea a peste 5.000 de cipuri prin mai mult de 20.000 de legături electrice.

Următorul pas a fost transformarea ansamblului într-o fibră prin „trasare termică”. O structură din polimer a fost încălzită până la înmuiere și întinsă într-o formă subțire. În același timp, banda de LED-uri a fost introdusă în interiorul ei. Astfel, componentele au fost învelite într-un polimer transparent și flexibil, fiind adăugate și straturile pentru detectarea atingerii.

Fiecare fibră finisată funcționează, în esență, ca un ecran digital lung și îngust. LED-urile conțin elemente emițătoare de lumină roșie, verde și albastră, a căror luminozitate poate fi reglată pentru a produce diferite culori.

O premieră în tehnologia textilă

Dincolo de funcția tactilă, firele specializate adaugă un microfon, un difuzor, senzori de mișcare și orientare, o busolă și un senzor de temperatură. Un senzor suplimentar reglează automat luminozitatea ecranului în funcție de mediul ambiental. În modul acesta mâneca poate să preia comenzi vocale, să redea sunet și să își rotească ecranul în mod automat.

Integrarea unei interfețe programabile în structura hainei este o premieră, materialele textile inteligente de până acum folosind doar componente atașate. Testele au demonstrat că această țesătură electronică rezistă la 50 de spălări la mașină și la 1.000 de cicluri de îndoire fără pierderi semnificative de performanță.

Tehnologia ar putea fi utilizată pentru haine care afișează notificări sau instrucțiuni de navigație. În medicină și sport, materialul poate monitoriza semnele vitale, precum temperatura și ritmul cardiac.

În prezent, firul de 1 mm este relativ gros, iar rezoluția ecranului este scăzută, dar cercetătorii lucrează la dezvoltarea unor fire mai subțiri și la integrarea inteligenței artificiale în viitor.

Obiectivul final este combinarea afișajului, a senzorilor tactili și a procesării inteligente într-o singură platformă textilă. Acest sistem va deschide calea către haine capabile să monitorizeze purtătorul, să înțeleagă mediul înconjurător și să ofere informații sau asistență atunci când este necesar.