Ministerul Chinez de externe a publicat planul de pace pentru Ucraina. Regimul de la Beijing pare să bată obrazul tuturor părților implicate în conflict și susține că securitatea unei țări nu poate fi în detrimentul altora.
Așadar, Xi propune 12 măsuri care ar urma să fie respectate pentru încetarea conflictului: Respectarea suveranității tuturor statelor, abandonarea mentalității războiului rece, încetarea ostilităților, reluarea discuțiilor privind pacea, soluționarea crizelor umanitare, protejarea civililor și prizonierilor de război, menținerea în siguranță a centrelor nucleare, reducerea riscurilor strategice, facilitarea exporturilor de cereale, oprirea sancțiunilor unilaterale, menținerea stabilității lanțurilor industriale și de aprovizionarea și reconstrucția post-conflict.
Vorbind despre respectarea suveranității tuturor țărilor, China face referire la Carta Națiunilor Unite și notează că toate statele, „mari sau mici, puternice sau slabe, bogate sau sărace, sunt membri egali ai comunității internaționale. Toate părțile ar trebui să susțină împreună normele de bază care guvernează relațiile internaționale și să apere corectitudinea și justiția internațională. Ar trebui promovată aplicarea egală și uniformă a dreptului internațional, în timp ce standardele duble trebuie respinse”.
„Securitatea unei țări nu trebuie urmărită în detrimentul altora. Securitatea unei regiuni nu trebuie realizată prin consolidarea sau extinderea blocurilor militare. Interesele și preocupările legitime de securitate ale tuturor țărilor trebuie luate în serios și abordate în mod corespunzător. Nu există o soluție simplă la o problemă complexă. Toate părțile ar trebui, urmând viziunea securității comune, cuprinzătoare, cooperante și durabile și ținând cont de pacea și stabilitatea pe termen lung a lumii, să contribuie la formarea unei arhitecturi de securitate europene echilibrate, eficiente și durabile. Toate părțile ar trebui să se opună urmăririi propriei securități în detrimentul securității altora, să prevină confruntarea blocurilor și să lucreze împreună pentru pace și stabilitate pe continentul eurasiatic”, notează diplomația de la Beijing.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Chinezii punctează că războiul nu aduce nimănui beneficii, îndemnând părțile trebuie să rămână raționale și să dea dovadă de reținere, să evite aprinderea flăcărilor și agravarea tensiunilor și să prevină deteriorarea în continuare a crizei sau chiar scăderea sub control. „Toate părțile ar trebui să sprijine Rusia și Ucraina să lucreze în aceeași direcție și să reia dialogul direct cât mai repede posibil, pentru a detensiona treptat situația și, în cele din urmă, a ajunge la o încetare a focului cuprinzătoare”, se arată în mesajul publicat de chinezi.
Așadar, în opinia regimului chinez, dialogul și negocierea sunt singura soluție viabilă pentru Ucraina. Toate eforturile care conduc la soluționarea pașnică a crizei trebuie încurajate și sprijinite, iar comunitatea internațională ar trebui să rămână angajată în abordarea corectă de promovare a discuțiilor pentru pace, să ajute părțile în conflict să deschidă ușa către o soluționare politică și să creeze condiții și platforme pentru reluarea negocierilor.
„Nu trebuie folosite armele nucleare și nu trebuie purtate războaie nucleare. Criza nucleară trebuie evitată. China se opune cercetării, dezvoltării și utilizării armelor chimice și biologice de către orice țară în orice circumstanțe”, se mai arată în document.
Administrația Xi consideră că țările ar trebui să înceteze să abuzeze de sancțiuni unilaterale, „pentru a-și face partea lor în atenuarea crizei ucrainene și pentru a crea condiții pentru ca țările în curs de dezvoltare să-și dezvolte economiile și să îmbunătățească viața poporului lor”.
China este pregătită să ofere asistență și să joace un rol constructiv, alături de comunitatea internațională, pentru a sprijini reconstrucția post-conflict în zonele de conflict, conchide diplomația.


