Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

China finisează, însă Taiwanul începe. Armata taiwaneză demarează exerciții militare cu muniții reale

11 Aug. 2022, 16:50
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
11 Aug. 2022, 16:50 // În Lume //  Realitatea.md

Armata taiwaneză a efectuat joi un nou exerciţiu militar cu muniţie reală, după ce Beijingul, care-şi continuă ameninţările, a încheiat cele mai importante manevre militare chineze organizate vreodată în jurul insulei pe care o revendică, relatează AFP.

Forţe taiwaneze au efectuat tiruri cu obuze şi rachete de semnalizare în cadrul acestui exerciţiu de apărare, a declarat AFP un purtător de cuvânt al celui de-al 8-lea Corp de armată, Lou Woei-jye.

Într-o trasmisiune în direct, piese de artilerie aliniate pe coastă şi militari, repartizaţi în unităţi, au tras unele după altele obuze către larg. Potrivit armatei taiwaneze, sute de militari au participat la aceste două exerciţii. Autorităţile taiwaneze au minimalizat amploarea acestor exerciţii şi au dat asigurări că erau programate dinainte şi nu au fost un răspuns la exerciţiile militare ale Chinei.

Amintim că, Beijingul s-a înfuriat după o vizită în Taiwan, săptămâna trecută, a preşedintei Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi şi a lansat exerciţii aeriene şi maritime, timp de mai multe zile, în jurul insulei. Taipeiul a acuzat China de faptul că a folosit drept un pretext vizita lui Pelosi pentru a se antrena în vederea unei invazii.

Aceste noi exerciţii efectuate joi de către Taiwan au „două obiective”, şi anume „să se asigure de starea bună a artileriei şi de buna ei mentenanţă” şi „să confirme rezultatele precedentelor exerciţii militare organizate în 2021”, a precizat Lou Woei-jye.

Beijingul a anunţat miercuri sfârşitul manevrelor sale, că forţele chineze au „efectuat cu bine diverse sarcini” în Strâmtoarea Taiwan şi a ameninţat că va continua să patruleze în aceste ape. China a dat totodată asigurări că „va continua să desfăşoare antrenamente militare şi să se pregătească de război”. În paralel, Biroul chinez al Afacerilor Taiwaneze a anunţat tot miercuri – într-o Carte Albă – că Beijingul „nu va renunţa la folosirea forţei” împotriva vecinului său şi că îşi rezervă „posibilitatea de lua toate măsurile necesare”.

„Suntem dispuşi să creăm un vast spaţiu (de cooperare) pentru a ajunge la o reunificare paşnică”, se arată în Cartea Albă.

„Însă nu vom lăsa nicio marjă de manevră acţiunilor separatiste care ca obiectiv o pseudo-independenţă a Taiwanului”, subliniază Beijingul.

Ministerul taiwanez de Externe, în acord cu principalul său organ de decizie privind China, a respins modelul „o ţară două sisteme” pe care Beijingul l-a propus Taiwanului.

Taiwanul organizează cu regularitate exerciţii militare care simulează o invazie chineză. Luna trecută, armata taiwaneză a exersat o respingere a unei debarcări, într-o „operaţiune de interceptare comună”, în cadrul celor mai mari exerciţii anuale taiwaneze.

De la sfârşitul aniilor ’90, insula s-a transformat dintr-o putere autoritaristă într-o democraţie dinamică şi a apărut o identitate taiwaneză distinctă. Relaţiile între cele două maluri ale Strâmtorii s-au degradat în mod considerabil după ce Tsai Ing-wen a devenit preşedinta Taiwanului în 2016. Tsai Ing-wen şi Partidul său Democratic Progresist consideră că Taiwanul nu face parte din China.

Concepţia lor se încadrează în definiţia largă pe care Beijingul o dă separatismului taiwanez, care-i include pe cei care pledează în favoarea faptului ca insula să aibă o identitate distinctă faţă de China continentală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!