Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

12 septembrie 2026

China investește masiv în turism, încercând să contracareze bula imobiliară și să-și crească economia

02 Apr. 2024, 17:30
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
02 Apr. 2024, 17:30 // Economie //  Elena Putregai

Economia chineză a fost afectată de presiunile deflaţioniste şi de o criză prelungită în sectorul imobiliar, ceea ce a redus cheltuielile consumatorilor.

Industrial & Commercial Bank of China Ltd., cea mai mare bancă din China, va oferi o finanţare în valoare de 300 de miliarde de yuani (41 de miliarde de dolari) pentru a impulsiona investiţiile în sectorul turistic, pe fondul unor cheltuieli modeste ale consumatorilor din cea de-a doua mare economie a lumii, transmite Bloomberg.

ICBC a semnat marţi un pact de cooperare cu Ministerul chinez al Culturii şi Turismului pentru a stimula investiţiile şi cheltuielile în turism, se arată într-un comunicat de presă publicat pe contul oficial al Ministerului chinez al Culturii şi Turismului de pe reţeaua socială WeChat. Potrivit acestui comunicat, ICBC şi Ministerul vor colabora la o serie de proiecte importante de construcţii care au legătură cu turismul. În plus, unele agenţii de turism care îşi au sediul în mai multe oraşe din Asia, inclusiv Seul, Tokyo şi Thailanda, au semnat la rândul lor acorduri cu subsidiarele ICBC.

Economia chineză a fost afectată de presiunile deflaţioniste şi de o criză prelungită în sectorul imobiliar, ceea ce a redus cheltuielile consumatorilor. Cu toate acestea, turismul a fost unul dintre puţinele sectoare economice unde au fost înregistrate rezultate bune.

În 2023 comparativ cu 2022, călătoriile interne în scopuri turistice au crescut în China cu 93,3%, iar cheltuielile turistice au crescut cu 140,3% în ritm anual, până la 4.910 miliarde de yuani. De asemenea, cu prilejul celor opt zile de vacanţă prilejuite de Anul Nou lunar, care anul acesta a fost sărbătorit în luna februarie, călătoriile interne în scopuri turistice au crescut cu 19% comparativ cu perioada similară din 2019, înainte de pandemia de Covid, în timp ce cheltuielile au crescut cu 7,7%.

Totuşi, chiar dacă volumul total al cheltuielilor a crescut, cheltuielile per capita cu călătoriile sunt mai mici comparativ cu anii de dinainte de pandemie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 22:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Sept. 2026, 22:42 // Slider //  Ana Panaguța

Un lider rus a făcut amenințări grave la adresa unei țări europene. Este vorba despre Dmitri Medvedev care a amenințat Lituania cu dispariția de pe hartă. Dumnezeu să ne ferească, și-a însoțit amenințarea fostul președinte și premier al Rusiei, scrie mediafax.ro.

Amenințările au fost lansate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei în timpul unei declarații, potrivit Clash Report. El a reacționat la o informație conform căreia Lituania ar fi dispusă să găzduiască armele nucleare ale aliaților occidentali.

„După cum înțeleg eu, Lituania a vorbit despre posibilitatea de a deschide ușa pentru amplasarea oricărui tip de armă, inclusiv a armelor nucleare. Dacă, Dumnezeu să ne ferească, se întâmplă ceva de genul acesta și trebuie să reacționăm la acțiunile lor, nimeni nu va interveni în locul lor. Celebrul Articol 5 al Tratatului Atlanticului de Nord nu va fi aplicat. Toată lumea recunoaște acest lucru, deoarece, dacă ar fi aplicat, ar fi o catastrofă globală, planetară. Lituania va dispărea de pe harta lumii”, a spus Dmitri Medvedev.

Dmitri Medvedev este un important om politic rus, fost președinte al Federației Ruse (2008–2012) și fost prim-ministru (2012–2020). În prezent, el ocupă funcțiile de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și de președinte al partidului de guvernământ Rusia Unită.

Medvedev este unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Vladimir Putin. În timpul mandatului său prezidențial a promovat o imagine de modernizator cu viziuni liberale. Totuși, după declanșarea invaziei ruse în Ucraina din 2022 el s-a transformat radical, devenind una dintre cele mai agresive și radicale voci pro-război de la Kremlin.

Medvedev nu este la prima amenințare apocaliptică

De la declanșarea războiului din Ucraina, Dmitri Medvedev a lansat o serie de amenințări apocaliptice, utilizarea armelor nucleare fiind tema sa centrală. Mesajele sale, publicate de regulă pe Telegram, sunt folosite indirect de Kremlin pentru a descuraja țările din Occident.

În una dintre declarațiile recente, el a avertizat că omenirea se află la „doar câteva secunde” de miezul nopții pe Ceasul Apocalipsei din cauza acțiunilor NATO. Medvedev a mai spus că orice atac masiv asupra teritoriului rus sau furnizarea de arme atomice Ucrainei de către Occident va declanșa automat o ripostă nucleară totală din partea Moscovei.

A vorbit despre al treilea război mondial și a amenințat cu ștergerea de pe fața pământului a Ucrainei, dar și a altor țări precum Germania, Finlanda, Polonia și Marea Britanie.