Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Chișinău explică situația cu așa-zișii „observatori” ruși din cauza căreia MID l-a convocat pe ambasadorul moldovean

06 Nov. 2024, 18:35
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Elena Putregai
06 Nov. 2024, 18:35 // Alegeri //  Elena Putregai

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova a confirmat convocarea ambasadorului moldovean în Federaţia Rusă, Lilian Darii, la Ministerul rus al Afacerilor Externe (MID) şi exprimarea unui protest în legătură cu refuzul în acreditarea unor observatori pentru monitorizarea alegerilor.

„În acest context, MAE menţionează că statutul profesional al persoanelor neacreditate a fost incompatibil cu cel de observator internațional”, este explicația MAE.

Conform comunicatului de presă emis de MID, autoritățile moldovenești au refuzat fără justificare acreditarea a cinci observatori internaționali din partea Rusiei înaintea primului tur de scrutin și a referendumului constituțional din 20 octombrie 2024, în care s-a votat pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Înaintea turului doi, desfășurat deja pe 3 noiembrie, alți trei membri ai misiunii OSCE din Rusia au fost opriți pe Aeroportul din Chișinău și li s-a interzis intrarea în țară, deși aceștia dețineau acreditare din partea Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova.

Moscova a anunțat că va informa conducerea OSCE de la Viena despre acțiunile „abuzive” ale autorităților moldovenești față de observatorii internaționali din Rusia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!