Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Chișinăul lansează campania „Orașul care unește” pentru sprijinul a peste 50 de mii de refugiați ucraineni

14 Nov. 2025, 20:27
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2025, 20:27 // Actualitate //  Ana Panaguța

Chișinăul găzduiește în prezent 50 490 de persoane beneficiare de protecție temporară din Ucraina, ceea ce reprezintă peste 60% din totalul refugiaților aflați în Republica Moldova. Pentru a evidenția eforturile de sprijin și rezultatele integrării acestora în comunitate, municipalitatea a lansat campania „Chișinău – orașul care unește”.

Potrivit autorităților, inițiativa își propune să prezinte parcursul familiilor refugiate care s-au stabilit în capitală și care, treptat, au reușit să-și găsească loc de muncă, stabilitate și acces la servicii publice esențiale. Un accent aparte este pus pe cei 10 784 de copii și tineri, integrați în grădinițele și școlile municipale, unde beneficiază de educație în condiții egale.

„Campania promovează ideea unui oraș solidar, bine organizat și deschis tuturor locuitorilor săi, accentuând importanța sprijinului, informării și relațiilor constructive pentru o conviețuire armonioasă”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.

Din totalul celor peste 50 de mii de refugiați, 10 784 sunt minori până la 17 ani, 36 056 sunt adulți între 18 și 59 de ani, iar 3 650 sunt persoane în etate.

Refugiații sunt repartizați în toate sectoarele capitalei: 6 684 locuiesc în Centru, 6 474 în Rîșcani, 10 621 în Botanica, 5 228 în Buiucani și 3 724 în Ciocana. În total, zona urbană a municipiului găzduiește 17 759 persoane.

Procesul de integrare educațională continuă, iar la data de 13 noiembrie 2025, 1 776 elevi refugiați erau înscriși în 56 de școli din Chișinău. Alți 506 copii frecventează 62 de grădinițe, numărul total al celor integrați în sistemul municipal de educație fiind de 2 282.

Campania „Chișinău – orașul care unește” va avea loc în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie și va fi difuzată pe toate canalele oficiale ale municipalității.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 09:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
11 Nov. 2026, 09:55 // Slider //  Daniela Baranovschi

Peste 56 de milioane de lei au declarat freelancerii din Republica Moldova în luna octombrie, iar impozitul unic calculat pentru această perioadă depășește 8,7 milioane de lei. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a generat și a transmis 4.427 de avize de plată antreprenorilor independenți, cu 9,89% mai mult decât în luna precedentă.

Avizele au fost expediate la adresele electronice indicate de freelanceri la înregistrarea activității. Acestea pot fi consultate și în Cabinetul personal al contribuabilului sau în aplicația EVO.

Aproape jumătate dintre freelanceri, mai exact 48,45%, au înregistrat tranzacții prin conturile bancare dedicate. Totodată, 146 de contribuabili au utilizat aparate de casă conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor, prin care au încasat în numerar aproape 1,6 milioane de lei.

SFS le recomandă contribuabililor să verifice avizele de plată și să respecte termenele de achitare. Dacă au emis bonuri fiscale cu date greșite, au restituit bani pentru servicii sau au înregistrat încasări care nu țin de activitatea independentă, aceștia pot solicita corectarea avizului la orice Direcție de deservire fiscală.

La 10 noiembrie, în Republica Moldova erau înregistrați 4.729 de antreprenori independenți, iar plățile efectuate de aceștia în contul impozitului unic însumau peste 40,7 milioane de lei.

Impozitul unic este de 15% din venit, dacă acesta nu depășește 1,2 milioane de lei anual. Pentru partea care trece de acest plafon se aplică o cotă de 35%. Banii colectați sunt repartizați între bugetele locale, sistemul de asigurări sociale și fondurile de asigurare medicală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!