Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Chișinăul, pregătit să sprijine regiunile din țară afectate de ninsori. Ceban: Avem o țară și aici trebuie să fim uniți

19 Feb. 2026, 08:56
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Feb. 2026, 08:56 // Actualitate //  Realitatea.md

Primarul capitalei, Ion Ceban, cere Guvernului o bază legală pentru ca Primăria Chișinău să poată interveni în sprijinul localităților din țară afectate de ninsori. Edilul afirmă că autoritățile municipale sunt gata să trimită oameni și utilaje în ajutor, însă au nevoie de o decizie oficială care să permită intervenția din punct de vedere legal.

„Mă adresez prim-ministrului și miniștrilor: suntem gata să mobilizăm oamenii din Chișinău și mașinile pe care le avem în dotare. Avem nevoie, în acest context, de o bază legală, de o decizie ca să facem acest lucru din punct de vedere birocratic”, a declarat Ion Ceban.

Primarul a subliniat că, deși în Chișinău s-a intervenit „practic non-stop”, în sudul și centrul țării situația este mult mai gravă, vorbind despre drumuri impracticabile și ambulanțe deraiate.

„În același timp, primim mesaje din sudul țării foarte multe, dar și din centru, unde lucrurile stau foarte prost, ca să nu zic că este dezastru – drumuri impracticabile, accesele către instituțiile sociale practic inexistente, ambulanțe deraiate și multe alte lucruri la care nu vreau acum să atrag atenție.

Cu siguranță că putem fi solidari și utili unii altora. Avem o țară și aici trebuie să fim uniți”, a conchis Ceban.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!