Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Cifra oficială a protestatarilor, și azi mai mică decât cea anunțată de Partidul ȘOR. Aproape de 30 de ori!

06 Nov. 2022, 19:39
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2022, 19:39 // Actualitate //  Realitatea.md

Poliția s-a aflat la datorie și a asigurat ordinea publică la protestul din centrul capitalei din ziua de duminică, 6 noiembrie curent. Potrivit oamenilor legii la el au participat în jur de 1700 de persoane, asta în timp ce Partidul ȘOR a anunțat că a fost vorba de 50 de mii. Cifra oficială este de aproape 30 de ori mai mică decât cea a organizatorilor.

„De la începutul acesteia s-au atestat o serie de provocări la adresa structurilor de forță și acțiuni cu scop de destabilizare, fiind iarăși forțat cordonul Poliției, iar protestatarii aplicând forța fizică asupra oamenilor legii. Totodată cerințele legale ale organelor de forță au fost ignorate, fiind depistate în mulțime persoane care instigau la dezordine și periclitarea securității publice, persoane sub influența alcoolului, cu comportament dubios, cu antecedente penale și cu obiecte periculoase la ele”, scrie în comunicatul de presă al poliției.

Oamenii legii au documentat mai multe încălcări admise de participanții la întrunire. 65 de persoane cu comportament dubios au fost conduse la sediile Poliției pentru identificare și documentare, printre care și patru minori.

„Persoanele care nu respectă conduita impusă de legea cu privire la întruniri, instigă sau comit acte de violență vor purta răspundere conform legislației. Organizatorii protestului, pentru faptele admise în cadrul acestuia, în funcție de caracterul și prejudiciul cauzat, sunt pasibili de răspundere în baza Codului Contravențional/ Penal”, a mai avertizat poliția.

Acesta a fost al optulea protest organizat de Partidul ȘOR împotriva actualei guvernări. Și niciodată cifrele anunțate nu au coincis cu cele oficiale.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!