Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Cifre din sudul Moldovei: 170 de hectare de terenuri, împădurite în primăvară acestui an

15 Aug. 2025, 12:21
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
15 Aug. 2025, 12:21 // Societate //  Realitatea.md

Silvicultorii din sudul țării au reușit să împădurească 170 de hectare în primăvară acestui an, anunță ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, care a efectuat o vizită de lucru în teritoriu. Funcționarul a mers să discute cu pădurarii despre despre reușitele Programului de împădurire, cât și provocările cu care se confruntă zilnic specialiștii din teren.

„În această primăvară, în jur de 170 hectare de teren au fost împădurite la Silva Sud, ceea ce confirmă că localitățile și cetățenii înțeleg din ce în ce mai bine necesitatea pădurilor pentru sate și țară”, a declarat ministrul mediului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Tot în cadrul vizitei din sudul țării, ministrul Mediului a ajuns în localitatea Chioselia, unde, cu sprijinul Fondului Național pentru Mediu, urmează să fie procurate peste 1200  de tomberoane și un tractor multifuncțional pentru colectarea organizată a deșeurilor.

De asemenea, ministrul a apreciat sprijinul acordat de autoritățile locale, menționând că primăria din Chioselia a alocat aproximativ 35 de hectare de teren pentru a face satul mai verde și mai sănătos pentru generațiile viitoare.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!