Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Circa 100 de tineri moldoveni, închiși în pușcăriile din Rusia. Erau curieri de droguri. Ce câștig aveau

25 Oct. 2021, 12:08
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
25 Oct. 2021, 12:08 // Societate //  Realitatea.md

Peste 100 de tineri din Republica Moldova sunt încarcerați în închisori din Federația Rusă pentru trafic de droguri. Ei erau ademeniți pentru activități de curierat, dar în realitate tramsportau droguri. Când își dădeau seama că sunt implicați în activități criminale și decideau să renunțe, erau dați pe mâna poliției. Autoritățile moldovenști încearcă acum să dovedească că moldovenii au fost traficați, dar organele de drept din Rusia nu vor să coopereze, scrie anticoruptie.md.

Tinerilor ademeniți de rețelele criminale din Federația Rusă li se propuneau salarii bune, contracte legale de muncă, asfel încât la început nu bănuiau nimic. Li se spunea că transportă anabolizante pentru sportivi. Abia când ei înțelegeau că duc droguri și încercau să iasă din „afacere”, li se punea condiția, fie continuă activitatea și pun mai departe în circulație droguri, fie sunt denunțați la poliție. Procurorul Sergiu Rusu spune că cei mai mulți tineri au fost condamnați în Federația Rusă la 9-15 ani de închisoare.

„Concecințele acestei „afaceri” criminale se răsfrânge direct asupra acestor tineri, care, la vârsta de 19-20 de ani, au primit pedepse de 10-15 ani de închisoare. Tinerii erau din familii normale, voiau să facă niște bani pe timpul verii. Au nimerit și fete în această schemă criminală. Organizatorii schemei sunt la libertate. Ei sunt dați în căutare atât de autoritățile Republicii Moldova, cât și ale Federației Ruse”, precizează procurorul Sergiu Rusu.  

Schema infracțională a fost pusă în practică prin anii 2015-2016, dar este activă și în prezent și tinerii din Moldova trebuie să fie foarte atenți la propunerile și salariile cu care sunt  ademeniți în Federația Rusă, spun reprezentanți ai organelor de drept. Actualmente în instanțele din Federația Rusă sunt în jur de 20 de procese de judecată în cazul tinerilor din Moldova traficați de rețeaua criminală de distribuire a drogurilor.

Autorităție moldovenești încearcă să colaboreze cu organele de drept rusești ca să cerceteze aceste cazuri sub aspectul de trafic de ființe umane, ceea ce presupune, conform convențiilor internaționale, eliberarea victimelor de răspundere penală, dacă au fost traficate, dar, deocamdată, autorităție din Federația Rusă refuză să colaboreze în acest sens, spune șeful Inspectoratului General de Poliție, Iurie Podarilov.

„Victimele au fost înșelate de la bun început. Persoanele sunt recrutate și în continuare pentru săvârșirea acestor infracțiuni. Asemenea fapte urmează a fi calificate anume ca trafic de ființe umane. Însă cu regret, la etapa actuală, autorităție din Federația Rusă nu au auzit argumentele care au fost aduse de autoritățile Republicii Moldova.”   

Și țara vecină, Ucraina, se confruntă cu acest fenomen. Circa 3000 de tineri ucraineni sunt încarcerați în închisorile din Federația Ruse pentru aceleași infracțiuni – deținerea, transportarea și distribuirea drogurilor.

Rapoartele Departamentului de Stat al SUA privind traficul de ființe umane critică în fiecare an Guvernul Republicii Moldova pentru că nu a depus suficiente eforturi ca să aducă în fața instanțelor traficanții și complicii lor din structurile de stat. Deocamdată, nici o persoană cu funcţie de răspundere nu a ajuns pe banca acuzaţilor pentru că ar fi protejat reţele de traficanți.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.