Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Circulaţia virusului H5N1 îngrijorează. SUA alocă peste 300 de milioane de dolari pentru combaterea gripei aviare

12 Ian. 2025, 10:21
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
12 Ian. 2025, 10:21 // Actualitate //  Elena Putregai

Statele Unite vor aloca un buget de 306 milioane de dolari pentru a consolida acţiunile de combatere a gripei aviare, anunțase pe 3 ianuarie 2025 administraţia preşedintelui în exerciţiu Joe Biden, cu puţin mai mult de două săptămâni înaintea învestirii lui Donald Trump. Finanţarea va sprijini programele naţionale, de stat şi locale de pregătire şi supraveghere, precum şi cercetarea medicală împotriva virusului H5N1.

Statele Unite au detectat 66 de cazuri umane de gripă aviară de la începutul anului 2024, iar altele s-ar putea să fi trecut neobservate, potrivit autorităţilor. Deşi nu a fost observat niciun caz de transmitere a bolii de la o persoană la alta, nivelul de circulaţie a virusului îngrijorează cercetătorii, mai ales că există riscul unei combinări a acestui virus cu cel al gripei sezoniere şi al declanşării astfel a unei pandemii mortale, precum cele din anii 1918 sau 2009.

Anunţul administraţiei preşedintelui pe final de mandat vine în momentul în care apar preocupări cu privire la modul în care administraţia Trump va gestiona ameninţarea gripei aviare. Preşedintele ales a declarat în aprilie revistei Time că va desfiinţa biroul Casei Albe însărcinat cu pregătirea răspunsului faţă de o posibilă viitoare pandemie, birou creat sub administraţia lui Joe Biden, deşi nu este sigur că o poate face, acest organism fiind creat de Congres.

Trump l-a desemnat ca viitor ministru al sănătăţii pe Robert Kennedy Jr., un antivaccinist notoriu care a promis că va reforma agenţiile de sănătate. Acesta a promovat şi consumul laptelui crud, produs considerat un vector al gripei aviare. O altă sursă de îngrijorare este un caz în care virusul gripei aviare pare să fi suferit mutaţii în corpul unui pacient american pentru a se adapta la căile respiratorii umane, au anunţat autorităţile americane din domeniul sănătăţii la sfârşitul lunii decembrie.

Autorităţile sanitare monitorizează de asemenea îndeaproape creşterea cazurilor de gripă aviară în rândul felinelor, ceea ce ar putea expune persoanele care deţin astfel de animale riscului de a contracta boala. „Chiar dacă riscul pentru oameni este scăzut, noi ne pregătim pentru toate scenariile posibile”, a declarat secretarul american al Sănătăţii, Xavier Becerra. „Pregătirea este cheia pentru a asigura sănătatea americanilor şi siguranţa ţării noastre”, a adăugat el.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!