Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Clădirea abandonată a Morii Roșii ar putea fi readusă la viață. Ce se va construi în locul ei

29 Iun. 2026, 15:21
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
29 Iun. 2026, 15:21 // Societate //  Vlada Ciorici

Clădirea abandonată a Morii Roșii din Chișinău ar putea fi transformată într-un centru multifuncțional cultural. Proiectul prevede amenajarea unor spații pentru conferințe, expoziții și evenimente educaționale. Anunțul a fost făcut la evenimentul de încheiere al proiectului transnațional NONA, implementat de Primăria municipiului Chișinău, transmite IPN.

Managerul proiectului, Victor Buzu, a declarat că, pentru a asigura sustenabilitatea financiară a clădirii, la primul etaj ar fi prevăzut un spațiu destinat unui operator din domeniul HoReCa. La etajul al doilea ar putea fi amenajată sala municipală de conferințe, cel de-al treilea etaj ar putea găzdui un spațiu de coworking, iar ultimul nivel ar fi destinat expozițiilor, inclusiv unei expoziții permanente dedicate istoriei Morii Roșii.

Inițiatorii proiectului își exprimă speranța că, odată restaurată, Moara Roșie va redeveni un spațiu de referință al orașului, un loc în care comunitatea se va putea reuni și va avea acces la activități culturale. Șefa interimară a Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, Eugenia Liubomeiscaia, a menționat că Moara Roșie reprezintă un monument de patrimoniu care merită să fie valorificat, iar pentru direcție acest proiect are o importanță majoră.

Proiectul a inclus curățarea vegetației, realizarea cercetărilor arheologice și expertizei tehnice, întocmirea unei schițe de reabilitare și restaurare. Autoritățile locale urmează să prezinte schița de proiect la Consiliul Național al Monumentelor Istorice.

Moara Roșie este una dintre primele mori cu abur din Chișinău. Aceasta a fost construită inițial în anii 1850-1860 și reconstruită în 1884 din piatră. Este clădire istorică și monument protejat în Registrul Monumentelor Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!