Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

CNA a reținut trei persoane din Orhei! Sunt implicate într-o schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere

11 Nov. 2022, 15:39
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
11 Nov. 2022, 15:39 // Societate //  Realitatea.md

O schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere a fost deconspirată de Procuratura Anticorupție cu suportul ofițerilor CNA. Procuratura Anticorupție instrumentează, în prezent, mai multe cauze penale, pornite pentru trafic de influență, corupere pasivă și activă.

Prin urmare, șeful Comisiei de examinare a subdiviziunii teritoriale Orhei, un instructor auto și doi intermediari au fost reținuți, în această dimineață, fiind suspectați de organizarea schemei.

„Din 2020 până în prezent, Președintele Comisiei de examinare a subdiviziunii teritoriale Orhei a Departamentului înmatriculare a mijloacelor de transport şi calificare a conducătorilor auto din cadrul Agenției Servicii Publice, împreună cu un instructor auto, doi intermediari și alte persoane la moment neidentificate de organul de urmărire penală, ar fi organizat o schemă infracțională de corupere, prin intermediul căreia primeau remunerații ilicite”, se arată în nota informativă a CNA.

În urma investigațiilor, s-a constatat că membrii grupului ar fi pretins și acceptat câte 500 de euro per candidat pentru calificativul „admis” la proba teoretică și câte 1200 de euro pentru probele teoretică și practică.

Ulterior, mijloacele băneşti erau repartizate între participanţii implicați în schema ilegală menţionată, după un algoritm prestabilit, în funcţie de rolul şi contribuţia fiecăruia.

„Candidații la examenul pentru obținerea permisului de conducere erau înscriși doar în anumite școli auto, iar după finalizarea cursurilor de instruire, aceștia erau înregistrați pentru susținerea probelor aranjate. În ziua derulării probei teoretice la examenul propriu–zis, candidații erau echipați cu tehnică audio/video camuflată de către unii instructori auto care, în timpul examenului teoretic, le comunicau  răspunsurile corecte”.

În aceste momente, au loc 19 percheziții autorizate cu suportul ofițerilor CNA, care vizează ridicarea de probe de la membrii grupului, suspectat de aranjarea examenelor pentru obținerea permiselor auto.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul de mesagerie Outlook, dezvoltat de gigantul american din domeniul tehnologiei Microsoft, este afectat joi seară, 12 noiembrie, de o pană de proporţii, care are repercusiuni asupra utilizatorilor din întreaga lume, scrie hotnews.ro.

În Franţa, pe platforma Downdetector, care înregistrează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de conexiune, au fost înregistrate câteva sute de notificări la scurt timp după ora locală 18:30, în timp ce în Statele Unite, peste 39.000 de persoane afirmat că nu mai pot accesa serviciul de mesagerie la ora 19:00.

Microsoft 365 a confirmat incidentul cu puţin înainte de această oră, printr-o serie de mesaje publicate pe reţeaua de socializare X.

Grupul american a precizat iniţial că „investighează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de acces la căsuţele poştale Exchange Online prin diverse metode de conectare în America”. Ulterior, a recunoscut că „această problemă (ar putea) afecta conectivitatea la serviciul Microsoft 365 pentru utilizatorii din toate regiunile”.

În timp ce se străduia să „limiteze impactul” defecţiunii, Microsoft a constatat că „o parte din infrastructură este supusă unei încărcări ridicate în mai multe regiuni, ceea ce contribuie probabil la erorile de conectivitate”.

La scurt timp, compania a anunţat că a „început să distribuie traficul de conectare pe întreaga sa infrastructură globală pentru a echilibra mai bine încărcarea”.

Microsoft 365, Outlook şi Teams, indisponibile pentru mii de oameni în SUA

Mai devreme în cursul zilei, Microsoft rezolvase un incident care afecta serviciul său de mesagerie Teams, ceea ce provocase perturbări pentru utilizatorii săi din America de Nord.

Agenția Reuters notează că Microsoft 365, Outlook şi Teams au fost indisponibile joi pentru mii de utilizatori din SUA, iar această problemă a afectat şi conectorii folosiţi de serviciile de inteligenţă artificială ale OpenAI şi Anthropic.

Au fost înregistrate peste 97.000 de sesizări ale utilizatorilor care au raportat probleme cu Outlook la ora locală 14:07 ET (21:00, ora României), potrivit Downdetector.

„Explorăm cu determinare toate căile posibile pentru a reduce impactul”, a anunțat Microsoft într-un comunicat.

Echipa sa a suspendat toate implementările, redirecţionează traficul suplimentar în afara infrastructurii afectate şi reporneşte serverele afectate pentru a le repune în funcţiune, a adăugat compania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!